Procurorii DNA fac mai multe percheziții la patru instituții publice din Brașov, Harghita și Iași, dar și 18 locații private, într-un dosar ce vizează acte de corupție.

DNA a transmis un comunicat de presă în care arată că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada decembrie 2019 – prezent.

“În cursul zilei de 03 decembrie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 de locații situate pe raza județelor: Brașov, Harghita și Iași, din care patru sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale“, precizează DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcție Generale Anticorupție și a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

DNA nu oferă detalii suplimentare.

Folosim cookies