Documentul prezintă acțiunile și inițiativele Președintelui, respectiv protejarea și siguranța cetățenilor, limitarea răspândirii pandemiei, protejarea și relansarea economiei.
Pentru a răspunde eficient unei situații de criză, recomandă ca instituțiile să colaboreze și să se coordoneze în acțiunea lor publică, fie că este vorba de ministere și/sau agenții, fie că este vorba de relația dintre Guvern și Parlament.
În acest sens, acțiunile concertate ale Guvernului și Parlamentului ar trebui să vizeze:
- implementarea unei strategii coerente, centralizate și unitare atât în administrația publică centrală, cât și în cea locală;
- regândirea procedurilor și formalităților din administrația publică, în sensul implementării unor mecanisme de comunicare prin mijloace informatice pentru activitățile neesențiale;
- dezvoltarea unui cadru eficient de coordonare și colaborare între instituțiile publice pentru rezolvarea rapidă a solicitărilor venite din partea cetățenilor, simplificarea procedurilor și crearea unei structuri care să colecteze și să integreze date privind accesul la informații și servicii electronice;
- îmbunătățirea accesului la informații și instruirea personalului;
Statul trebuie să se deschidă tot mai mult către o colaborare cu mediul de afaceri. Obiectivele pot fi realizate și prin următoarele măsuri:
- implementarea unui cod de comunicare publică în perioada stării de urgență și a stării de alertă;
- implementarea unor mecanisme care să asigure informarea corectă a publicului larg;
- dezvoltarea capacității de combatere a informațiilor false, care prezintă un grad ridicat în ceea ce privește alimentarea nesiguranței, prin intermediul sistemului de avertizare a populației în situații de urgență RO-ALERT
Pentru securitatea și prosperitatea cetățenilor, statul să facă eforturi pentru consolidarea capacităților adminstrative ale instituțiilor, ca ele să acționeze pentru:
- creșterea eficienței sistemelor naționale de prevenire și gestionare a situațiilor de criză, interne și externe, militare sau de natură civilă, mecanismelor de cooperare interinstituțională și capabilităților de combatere a amenințărilor asimetrice și hibride, capabile să asigure reziliența statului în situații de urgență ori de criză și să permită funcționarea continuă a instituțiilor și a serviciilor esențiale;
- dezvoltarea, precum și consolidarea securității și protecției infrastructurilor critice;
- asigurarea capacității, coerenței și eficienței sistemelor naționale de prevenire și gestionare a situațiilor de criză, interne și externe, militare sau de natură civilă.
Președintele prezintă și motivele pentru elaborării unui cadru legislativ coerent și modern în privința măsurilor excepționale. Din această perspectivă, este nevoie ca întregul cadru general al măsurilor excepționale să fie revăzut, actualizat și corelat cu realitățile sociale, păstrându-se un echilibru între flexibilitatea soluțiilor de natură să răspundă unor provocări din ce în ce mai diverse ale societății actuale și concretețea și claritatea acestora, astfel încât să ofere Executivului instrumente concrete ce permit acestuia o intervenție promptă, în beneficiul protejării la timp a cetățenilor.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.