Președintele Klaus Iohannis și prim-ministrul Ludovic Orban s-au întâlnit cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și cu ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, într-o ședință de evaluare a situației economice în contextul crizei generate de epidemia de coronavirus.

La finalul ședinței, președintele a anunțat că discuțiile s-au concentrat pe situația  relansării economiei și a deficitului bugetar, pentru care șeful statului spune că s-au găsit și soluții.

Principalele declarații:

”Am avut o întâlnire foarte bună. Am avut o discuție destul de lungă și am reușit să venim cu soluții bune.

Ne-am concentrat pe două teme: Deficitul bugetar – este clar că vom avea un deficit mai mare decât credeam la începutul anului și am avut o discuție pentru a vedea ce măsuri se impun pentru revigorare economică. Subliniez revigorare, nu repornire, economia nu a fost oprită, ci doar câteva sectoare. Economia este într-o situație specială.

Avem soluții pentru toate și pot fi puse în practică cel mai bine dacă toate entitățile lucrează împreună. Avem soluții pentru finanțarea deficitului.

Dacă facem lucrurile cum trebuie, avem șanse bune să își revină economia și să ieșim destul de repede din situația total neplăcută, de criză, în care ne găsim acum”

Reamintim că ministrul Finanțelor a anunțat la începutul lunii mai că „Economia a înregistrat o contracție de circa 15% în trimestrul al doilea.

În luna martie, veniturile statului au scăzut cu 25%, pe fondul stării de urgență și opririi parțiale a activității economice. Deficitul bugetar s-a triplat față de primele două luni.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday