Președintele Iohannis transmite că susține propunerea PNL de alegere a președinților Consiliilor Județene de către consilieri, nu prin votul cetățenilor: Este foarte corect așa. Guvernul se întoarce la legislația existentă înainte.

Președintele Klaus Iohannis a declarat în această seară, după un eveniment la Cotroceni în memoria victimelor Holocaustului, că este de acord cu propunerea PNL de a modifica legislația astfel încât președinții Consiliilor Județene să fie aleși de către consilieri nu prin votul direct al cetățenilor.

„Este foarte corect așa. Legislația a prevăzut că așa se aleg președinții Consiliilor Județene, ceea ce face Guvernul este doar să se întoarcă la legislația existentă înainte”, a spus președintele.

Întrebat despre șansele moțiunii de cenzură Klaus Iohannis nu a oferit detalii, însă a declarat că și următoarea propunere de premier ar fi tot Ludovic Orban: „Vom vedea șansele moțiunii de cenzură. Povestea cu moțiunea o auzim de când a anunțat Guvernul că dorește să-și angajeze răspunderea. Să vedem practic. Da, și de data aceasta, și data viitoare, tot pe domnul Ludovic Orban îl voi propune premier. Îmi place că mă întrebați de fiecare dată”.

Alte declarații ale lui Klaus Iohannis:

Această zi tristă comemorativă poate fi celebrată cel mai potrivit decorând instituții și persoane care fie au fost victime ale unor tragedii pe care le-am evocat în discursul meu, fie sunt instituții care s-au dedicat cercetării Holocaustului.

Ministerul face exact ce este prevăzut în legea bugetului. Diferența trebuie acoperită din împrumuturi, dacă există un deficit bugetar, ceea ce au făcut absolut toate guvernele.

Coronavirusul pare a fi un virus foarte agresiv și eu sunt de părere că ne vom pregăti cât se poate de bine. Sunt proceduri total diferite. În China, după cum probabil știți, funcționează un sistem autocrat, care propune și execută. La noi funcționează un sistem democrat, în acest fel la noi durează mai mult. Recunosc că pentru spitalele regionale a durat prea mult până acum.

Nu cred că în această seară lămurim discuția cu pensiile. Este o discuție mai lungă. Îmi doresc foarte mult ca acest Guvern să analizeze profund, să studieze cu mare responsabilitate întreaga chestiune, împreună și cu casa de pensii, fiindcă până la urmă este în interesul tuturor să se găsească cele mai bune soluții.

 

Folosim cookies