Președintele Iohannis: Strategia de vaccinare va fi făcută publică săptămâna viitoare. Autoritățile au început organizarea. Vaccinarea se va face etapizat. Prioritate vor avea angajații din sectoarele esențiale, precum Sănătatea, și persoanele din grupele de risc.

Șeful statului a susținut o conferință de presă la Palatul Cotroceni, după o întâlnire pe tema pandemiei la care au participat premierul Orban, miniștrii Sănătății și Apărării și mai mulți experți din domeniul Sănătății.

Iohannis a precizat că vaccinarea se va face etapizat, iar primii vor fi vaccinați cei din grupele de risc, personalul medical și angajații din Educație, Transporturi, etc.

Referitor la tragedia de la Spitalul Județean din Piatra-Neamț, președintele a spus că sistemul sanitar din România trebuie regândit din temelii și a atacat PSD: „Există și un vinovat moral. Cel care a blocat Guvernul lună de lună în Parlament și a îndemnat cetățenii, în plină pandemie, să nu respecte măsurile, în spirit electoral. La Piatra Neamț, baronii roșii au schimbat conducerea spitalului de capul lor”.

Principalele declarații:

Am avut cea de-a treia ședință pentru campania de vaccinare. România trebuie să fie pregătită pentru a gestiona această campanie. După elaborarea strategiei de vaccinare, care va fi făcută publică săptămâna viitoare, autoritățile au început organizarea.

Vaccinarea se va face etapizat. În prima fază, personalul medical, cei din grupele de risc, angajații din sectoarele esențiale precum educație, siguranță națională, transporturi, energie. Au fost stabilite măsurile generale pentru organizarea vaccinării. Am solicitat experților să comunice clar și transparent aceste măsuri. Trebuie să combatem dezinformarea și fake-news-urile, care au caracter profund nociv. Atât timp cât dovezile științifice susțin eficiența și siguranța vaccinurilor, trebuie să ne unim eforturile pentru a lansa o campanie de vaccinare eficientă.

România va depăși această criză sanitară. Deja vedem efectele măsurilor luate. Trebuie să respectăm regulile, iar în două săptămâni vom avea rezultate și mai bune. Toți ne dorim aceleași lucruri. Trebuie să dăm dovadă de solidaritate.

Despre tragedia de la Piatra Neamț. Sunt alături de familiile îndoliate. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat imediat. Transmit medicului Cătălin Denciu aprecierea mea.

Sistemul sanitar din România trebuie regândit din temelii. Prin eforturi uriașe, medici noștri salvează vieți în ciuda tuturor dificultăților pe care le înfruntă. Ne lovim de aceleași obstacol: opoziția la schimbarea în bine.

Există și un vinovat moral, autoritățile locale PSD-iste care au aplicat după ureche măsurile veinte de la centru. Cel care a blocat Guvernul lună de lună în Parlament și a îndemnat cetățenii, în plină pandemie, să nu respecte măsurile, în spirit electoral. La Piatra Neamț, baronii roșii au schimbat conducerea spitalului de capul lor. Situația nu poate continua așa. România are nevoie de reforme profunde, posibile cu sprijinul unei largi majorități parlamentare. De aceea alegerile sunt foarte importante.

Folosim cookies