Klaus Iohannis a susținut, astăzi, prima conferință de presă din acest an. În cadrul discursului său, șeful statului a precizat că în 2021 trebuie puse bazele unei sănătoase reașezări a societății, iar reformele nu pot să mai aștepte.

Iohannis a făcut apel la populație să se vaccineze: ”Este esențial ca această campanie de vaccinare să reușească, pentru a obține imunizarea populației la nivel național. Toate eforturile autorităților și instituțiilor coordonatoare trebuie îndreptate pentru realizarea acestui obiectiv. Le cer tuturor să fie implicați și să dea dovadă de colaborare loială”.

Președintele a precizat că se vaccina public pe 15 ianuarie, când va debuta etapa a doua a campaniei de vaccinare.

Principalele declarații ale președintelui: 

  • Încep prin a transmite românilor multă sănătate și speranța că 2021 va fi anul revenirii la viața normală.
  • Ne aflăm la începutul unui an important pentru dezvoltarea viitoare a țării și depinde de guvern eficiența dezvoltării din viitor. Avem două direcții majore: stoparea pandemei și repornirea sectoarelor economice și începerea reformelor promise. Aceste două direcții sunt profund interconectate, pentru că succesul vaccinării va impulsiona reluarea activităților economice și sociale grav afectate până acum.
  • Misiunea mea este de a asigura României acces semnificativ la fondurile UE și un buget focusat pe dezvoltarea economiei, pentru finanțarea marilor sisteme care au nevoie de reformare (educație, sănătate). Proiectul de buget este gândit pentru aceste coordonate.
  • În paralele, trebuie un proces de resetare a statului, punând în centru accesul cetățeanului la informare. Deci debirocratizare și digitalizare.
  • Am discutat prioritățile cu miniștrii noului guvern. M-am bucurat să constat că avem o înțelegere și abordare comune asupra viitorului României.
  • Reformele nu pot să mai aștepte, 2021 este anul în care trebuie puse bazele unei sănătoase reașezări a societății. Pentru a merge înainte cu motoarele turate la maximum, trebuie să punem capăt epidemiei de COVID-19.

Răspunsurile la întrebările jurnaliștilor:

  • Am urmărit schimbările directorilor de școli. Nu este o acțiune pregătită din timp de către Ministerul Educației. S-au prelungit mandate sau s-au dat unor persoane, pentru o scurtă durată. Cred că vom putea vorbi despre o Românie normală și programul ”România Educată” abia după ce terminăm cu pandemia. Atunci lucrurile vor intra în normalitate. În vară se vor da concursuri și voi urmări cu mare atenție dacă se respectă principiul meritocrației.
  • Eu cred că discuția despre demisia lui Costel Alexe trebuia discutată mai demult. Am spus de mult timp că penalii nu au ce căuta în funcții publice. Dacă domnul Alexe va fi cercetat penal, eu aș aștepta să se autosuspende din funcțiile pe care le deține, până se va clarifica situația. PNL poate, teoretic, să-i retragă sprijinul, dar eu nu mă amestec.
  • Nu cred că am produs neîncredere pentru că nu m-am vaccinat primul împotriva coronavirusului. La noi, decizia a fost să vaccinăm medicii din prima linie. Nu am dorit, nici eu, nici premierul, să ne băgăm în față. Ar fi fost, probabil, mesajul greșit. Dar pe 15 ianuarie începe a doua etapă de vaccinare (personal esențial – cum este și Administrația Prezidențială, vârstnici, profesori, bolnavi) eu mă voi vaccina public pe 15 ianuarie.
  • Nu cred că economia este chiar așa de deficitară, am avut o contracție de până în 5%, pe fondul măsurilor luate de guvern. Dar avem nevoie de o repornire în forță, impulsionată de campania de vaccinare. Unde este nevoie, guvernul să acorde ajutor financiar, dar contăm și pe sume din fonduri europene care să sprijine sectorul economic și pe cel public. Bugetul se dezbate și sper să fie aprobat foarte rapid imediat ce vine parlamentul din vacanță.
  • Campania de vaccinare, până acum, este un succes, chiar dacă unii încearcă să-l diminueze. La nivelul UE, ne clasăm pe locul opt în ceea ce privește gradul de vaccinare.
  • Sunt de părere că trebuie să existe un certificat de vaccinare, folosit pentru motive medicale (când o persoană primește dozele de vaccin). Va exista unul și la noi. Dar să folosim aceste certificate pentru a împărți populația în vaccinați și nevaccinați nu mi se pare un lucru bun.
  • Campania de vaccinare trebuie promovată mult mai intens. În afară de această campanie, care trebuie să vină cu argumente, trebuie să existe unele exemple personale, cum voi fi eu, de exemplu. Afirmația ”foarte multe cadre medicale” este relativă. Vă spun că majoritatea cadrelor medicale s-au vaccinat și vor continua să o facă.
  • Nu sunt dispute în coaliția de guvernare, ci discuții. Oamenii nu se ceartă, ci pornesc de la punctul de referință propriu și ajung la o concluzie. Dar pentru jurnaliști, este foarte interesant de speculat aceste divergențe.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday