Klaus Iohannis a anunțat că în foarte scurt timp Guvernul va promova o legislație pentru alegerea primarilor în două tururi. „Deci, alegerea primarilor în două tururi, va fi promovată de Guvern în foarte scurt timp. Este soluția cea mai bună. Este o chestiune care va trebui să intre în conținutul legislativ și vom vedea cum decurg lucrurile”, a declarat șeful statului.

Președintele mai consideră că „alegerile anticipate trebuie făcute cu cât mai repede cu atât mai bine”. „Toate sondajele din ultima vreme arată că românii își doresc o schimbare. O schimbare inclusiv în Parlament. Românii își doresc ca PSD să plece de la putere. Auzim tot felul de retorici. Și de la PSD, și de la alte partide. Fiecare vine cu sfaturi așa cum crede că trebuie să fie făcută politica. Semnalele date de români sunt evidente și alegerile trebuie făcute cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a mai declarat acesta.

Principalele declarații ale președintelui Klaus Iohannis: 

Să organizăm această ceremonie cu destul de mulți artiști, oameni foarte valoroși și-mi face foarte mare plăcere să subliniez și astăzi că România are oameni foarte valoroși, artiști foarte valoroși, și cred că este bine și adecvat să-i cinstim pe talentații noștri artiști.

Am discutat, de exemplu, despre infrastructura de transport și ce putem să pregătim pentru fonduri europene, dar și o viziune pe termen mai lung pentru autostrăzi și căi ferate, o să revenim cu detalii. Am discutat, de asemenea, câteva oportunități foarte importante din domeniul economiei și am discutat câteva chestiuni legate de asistență socială, de muncă, teme legate de Ministerul Muncii. Au fost discuții foarte pozitive și cu siguranță Guvernul va reveni cât de curând cu proiecte foarte, foarte bune.

Guvernul își face ultimele calcule, dar vreau să subliniez o chestiune foarte importantă fiindcă am observat câteva interpretări neconforme. Și eu, și Guvernul, ne dorim creșterea alocațiilor pentru copii. Partea mea a fost de a analiza legea și de a decide promulgarea sau nepromulgarea. Legea este în regulă, drept pentru care am promulgat-o. Problema care trebuie acum rezolvată este una care ține de bugetul național, aprobat înainte să se aprobe această lege de dublare a alocațiilor. În câteva luni de zile Guvernul va găsi resursele.

Cu siguranță dacă se taie pensiile speciale va apărea un disponibil bugetar care poate fi folosit, de exemplu, pentru alocații. Dar ăsta este un calcul pe care trebuie să îl facă Guvernul și îi las pe dumnealor să vină cu aceste discuții.

Nu am propus Guvernului și premierului niciodată demisia. Dacă voi cere eu demisia, veți auzi acest lucru de la mine. Vă amintesc că am cerut demisia unor guverne, câteodată cu succes, câteodată demisia a venit mai târziu. Nu am discutat acest aspect.

Banii europeni sunt o sursă de finanțare, bugetul național sunt altă sursă. Pe noi nu ne interesează să venim în fața românilor cu texte electorale pentru bucățele de (…), ne dorim să venim cu un concept integrat care rezolvă, odată pentru totdeauna, situația infrastructurii de transport mare în România, în speță autostrăzi și căi ferate.

Pot să vă spun că în foarte scurt timp Guvernul va promova o legislație pentru alegerea primarilor în două tururi.

Asta veți observa direct atunci când urmăriți activitatea Guvernului (n.r. asumarea răspunderii în acest sens).

Deci, alegerea primarilor în două tururi, va fi promovată de Guvern în foarte scurt timp. Este soluția cea mai bună. Este o chestiune care va trebui să intre în conținutul legislativ și vom vedea cum decurg lucrurile.

Toate sondajele din ultima vreme arată că românii își doresc o schimbare. O schimbare inclusiv în Parlament. Românii își doresc ca PSD să plece de la putere.

Auzim tot felul de retorici. Și de la PSD, și de la alte partide. Fiecare vine cu sfaturi așa cum crede că trebuie să fie făcută politica. Semnalele date de români sunt evidente și alegerile trebuie făcute cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Nu se intră în nicio criză politică. Se intră într-o procedură care face ca românii să își poată exprima votul pentru Parlamentul României.

Dacă se fac pași în această direcție, atunci vor exista consultări absolut normale și formale. Nu va absolut nicio problemă de a discuta cu partidele parlamentare. Este vorba de un an întreg. Dacă facem alegeri la termen, ele vor fi în noiembrie. Dacă ne mișcăm bine putem avea alegeri anticipate și putem să facem exact ceea ce își doresc românii.

Secția specială, dacă rămâne varianta în picioare să se desființeze și sper să rămână, atunci acest lucru trebuie făcut prin dezbatere parlamentară. Ordonanța de urgență este exclusă prin referendum, unde românii au spus că nu își mai doresc ordonanțe în domeniul justiției.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday