Premierul Ludovic Orban a anunțat că Biroul Executiv al PNL și-a exprimat susținerea pentru angajarea răspunderii Guvernului pe legea bugetului pe 2020. Orban a declarat că obiectivul este ca până pe 31 decembrie România să aibă buget, și dacă acest lucru nu va fi poate fi atins prin calea dezbateri parlamentare, atunci guvernul își va angaja răspunderea.

Premierul a anunțat că Executivul va decide marți procedura pe care o va urma pentru adoptarea actului normativ.

Șeful Executivul a precizat că are „câteva propuneri, pentru că este necesară restrângerea unor cheltuieli nenecesare”, pe care le va prezenta partenerilor. „Le-am prezentat partenerilor propunerile noastre. Înghețarea indemnizației celor care ocupă funcții publice. În urma creșterilor salariului minim prin hotărârea de guvern adoptată săptămâna trecută, ar fi trebuit să crească indemnizațiile. Decizia noastră este să nu crească, să le păstrăm la nivelul din 2019”, a declarat aceasta.

Alte măsuri de reducere a cheltuielilor anunțate de Ludovic Orban sunt: interzicerea cumulului salariilor de la stat cu pensia și reducerea acordată partidelor politice.

Principalele declarații ale premierului Orban:

Obiectivul nostru este acela ca până la data de 31 decembrie România să aibă un buget. La ora actuală, după evaluările noastre, există o majoritate în Camera Deputaților, unde se află în dezbatere trei proiecte de lege. Singura problemă pe care o avem este că PSD s-a întors la perioada lui Dragnea.

https://www.facebook.com/pnl.ro/videos/1028643637469026/

Ședința de astăzi a Biroului permanent a fost o ședință care a adus aminte de perioada în care Dragnea era la butoanele Camerei Deputaților, când nu ni se permitea să introducem modificări pe ordinea de zi. Se pare că și ședința de plen de mâine ar urma să fie anulată, pentru că le este frică de dezbaterea acestor două acte normative – proiect de lege privind alegerea primarilor în două tururi și respingerea OUG 114, care a schimbat metoda de alegere a președintelui Consiliului Județean.

Procedura de angajare a răspunderii permite depunerea de amendamente de către parlamentari și de către grupurile parlamentari și suntem deschiși la acceptarea acelor amendamente, care pot avea consecințe benefice asupra unor segmente din populație.

Avem câteva propuneri, pentru că este necesară restrângerea unor cheltuieli nenecesare. Le-am prezentat partenerilor propunerile noastre. Înghețarea indemnizației celor care ocupă funcții publice. În urma creșterilor salariului minim prin hotărârea de guvern adoptată săptămâna trecută, ar fi trebuit să crească indemnizațiile. Decizia noastră este să nu crească, să le păstrăm la nivelul din 2019.

În 2020 vor avea loc două alegeri, dar în ceea ce ne privește, credem că o reducere a subvenției pentru partide este necesară și cred că orice partid poate să își susțină campaniile electorale, cu atât mai mult cu cât în cazul localelor, fiecare echipă are posibilitatea să aibă contribuții care se decontează, dacă sumele de bani sunt cheltuite în conformitate.

Măsura pe care o propunem, legată de cumulul salariilor cu pensia, nu restrânge dreptul persoanelor de a munci. Singura problemă este că nu vom accepta ca o persoană care s-a pensionat să primească simultan și salariul, și pensia. Dacă s-a pensionat înseamnă că a vrut să se pensioneze. Dacă tot își dorește să lucreze în continuare, nu îl împiedicăm să lucreze în sectorul privat.

Practic, interzicerea cumulului pensiei cu salariul nu restrânge dreptul la muncă, decât că, dacă omul alege să primească salariul, nu mai primește în perioada în care lucrează pensia.

Mă interesează mai puțin ce face PSD. Din punctul meu de vedere, este fundamental pentru România ca toți cetățenii români să știe foarte clar la ce să se aștepte de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de stat. De altfel, guvernul are obligația de a înainta Parlamentului bugetul, până la data de 15 noiembrie.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday