Declarațiile premierului vin la două ore după ce DSU a anunțat că trei persoane cu Covid internate în TIR-ul ATI de la Spitalul Victor Babeș au decedat, după ce presiunea instalației de oxigen a crescut brusc, iar ventilatoarele au intrat automat în modul de avarie. Accidentul tehnic s-a produs luni, în jurul orei 17. În TIR-ul de terapie intensivă (instalat sâmbătă în curtea Spitalului Victor Babeș) se aflau opt pacienți intubați, aflați în stare gravă.

Principalele declarații ale Premierului Florin Cîțu: 

  • Trei persoane au decedat, nu știm acum de ce. Condoleanțe familiilor! Din ce știm până acum se pare că este un accident, dar a început și o anchetă. Am vorbit cu ministrul de Interne, am cerut ca ancheta să fie cât mai rapidă și transparentă, toți vinovații trebuie să răspundă!
  • Suntem într-o luptă cu pandemia de un an de zile. Presiunea pe spitale e mare, pe secțiile ATI este foarte mare. Trebuie cu toții să ajutăm, de aceea am vorbit despre campania de vaccinare, singura soluție în acest moment.
  • Am văzut că administratorii, reprezentanții statului fug de comunicare. Cetățenii au nevoie să comunicăm mai mult. Nu trebuie să mai fugim de comunicare. Vom pune resurse, vom încerca să avem mai multe paturi așa cum am cerut, în continuare ducem această luptă.
  • Nu putem garanta acum că astfel de accidente nu se vor mai întâmpla, sper că nu se vor mai întâmpla. Trebuie să luăm campania de vaccinare în serios. Mă voi asigura că ancheta va fi transparentă.

Principalele declarații ale lui Raed Arafat: 

  • TIR-urile de ATI sunt fabricate să funcționeze fie total idependente, pe butelii și pe generator, asta pentru câteva ore, fie când trebuie să funcționeze pe durată mai lungă se conectează la curentul spitalului de exemplu și la sursa de oxigen permanentă.
  • Presiunea nu trebuie lăsată să urce la peste 5.8. Azi, la un anumit moment presiunea a crescut peste 6. Cum, de ce, asta deja face obiectul anchetei.
  • Ventilatoarele, care sunt de fabricație americană, nu sunt de calitate slabă. Când presiunea trece de 6, ele se opresc. Asta s-a întâmplat astăzi, se pare.
  • Este de menționat că era un reprezentant al firmei care întreține ventilatoarele în curtea spitalului. Nu a dorit să intre în TIR și să ajute, având în vedere că sunt pacienți COVID. A preferat să rămână afară și să dea indicații.
  • Nu s-a reușit să fie resuscitați, erau în stare critică, 5 pacienți au fost transferați. Acum ancheta se derulează de Poliția Capitalei, care va stabili ce s-a întâmplat acolo. Cert este că compania care a verificat ventilatoarele ulterior, având un log electronic, clar că în jurul orei 16.25, ora României, dacă asta e informația corectă, s-ar fi crescut presiunea brusc peste 6 bari. Asta explică clar urgența.
  • Personal am aflat după orele 17, s-a ținut legătura cu managerul spitalului, ulterior am intrat în legătură cu domnul ministru Voiculescu.
  • Despre instalația de oxigen. Aceasta se face de firme autorizate, firma e contractată de spital, serviciul de sănătate al primăriei. Nu s-a făcut nimic improvizat. TIR-ul a funcționat luni de zile în Argeș până a ajuns aici. Acum a funcționat de sâmbătă până azi fără probleme.
  • În mod normal presiunea se monitorizează mereu. În mod normal dacă totul e reglat bine, NU există motiv de creștere. Asta trebuie elucidat. TIR-urile sunt în garanție, au fost întreținute de mai multe ori de firma fabricantă, au fost verificate cam o dată la două-trei luni.â
  • Ministrul Sănătății m-a sunat prima dată. După ora 18 am discutat. Era anunțat și noi l-am informat exact până la ce nivel am ajuns.
  • Pandemia este un dezastru. Un dezastru, ca definiție, este că ai cerere mai mult decât poți oferi. România a făcut față, dacă ne uităm unde eram la începutul anului trecut, suntem foarte departe de unde eram atunci. Sistemul e sub presiune pentru că și cazurile se schimbă.
  • Bolnavii vin tardiv la spital. Asta duce la presiune. Am reușit să creștem numărul de paturi ATI, suntem cu peste 1500 de pacienți. Dacă am pune toate paturile de ATI, am sta liniștiți, dar avem și accidente, AVC-uri, operații etc. Noi am crescut capacitatea de ventilație în UPU, chiar dacă nu le numim paturi de ATI.
  • Un spital ca SF. Pantelimon a putut să țină pacienți până să fie preluați pe pat de ATI, de exemplu. Și la Foișor am obținut paturi de ATI, am redus foarte mult numărul de cazuri de la UPU București. Vom continua să încercăm să găsim soluții.
  • Mai avem o problemă, resursa umană. Am detașat mii de medici, studenți, ca să asiste personalul din spitalele, unde era deficit. Asta a ajutat sistemul să se mențină pe linie. Colapsul real este când nu putem primi bolnavi, nu am ajuns încă acolo. Sper să evităm astfel de situații.
  • Este un singur TIR cu o defecțiune la climatizare. Acum, la firma care l-a fabricat s-a descoperit o țeavă greșit amplasată. În rest toate sunt funcționale. Acest TIR de azi e funcțional, nu cred că e o defecțiune în interiorul TIR-ului, dar asta e ce cred eu, nu înseamnă că așa și este.
  • Era o problemă cu un ventilator care trebuia schimbat, unul din opt. Nu toți bolnavii erau ventilați. Era un ventilator care nu era folosit, nu face parte din cele 6 care au intrat pe suprapresiune.
  • Eu nu am ce să le reproșez reprezentanților spitalului. Este o verificare, se va vedea dacă a greșit cineva.
  •  Am avut evenimente precum Piatra Neamț, Balș, dar nu putem nega că sistemul a salvat foarte multe vieți. Modul în care România a făcut față e un mod accetabil pentru nivelul sistemului, condiții etc. S-au făcut toate eforturile posibile.
  • S-au făcut toate eforturile posibile. Greșeala cea mai mare este să stai acasă până ajungi în stare foarte gravă. Dacă ai veni mai devreme ai fi îngrijit mai devreme, ai evita ATI. Oamenii care au orice fel de simptom trebuie să ajungă să fie consultați.
  • Azi la București am pierdut 8 paturi de ATI, au rămas cele de la Foișor, tot ce e suplimentar la Universitar, Sf. Pantelimon șamd. Cifra exactă v-o pot comunica ulterior. În țară azi erau foarte puține paturi libere. Cel puțin 1532 de paturi au fost astăzi. Paturile pentru copii nu le luăm în considerare, doar cele de adulți.
  • De ce am luat ATI de la Foișor? E modernă, foarte bine pregătită, nu erau mulți pacienți. Nu s-au evacuat pacienți critici, dar am dus acolo 20 de pacienți critici. Vă garantez că dacă au rezerve, spitalele mai pun un pat, două în plus. Ele fac tot posibilul. 
  • Nimeni nu poate garanta că situații de urgență nu se vor întâmpla. Facem tot posibilul să nu se întâmple. Un accident sau incident se întâmplă din mai multe motive.
  • În cursul zilei de astăzi cam 154 de pacienți așteaptă în UPU să ajungă la o secție de ATI.
  • Nu știm de ce a crescut oxigenul, e a crescut pentru toate ventilatoarele deodată. La acest TIR nu s-au raportat nereguli. La ventilatoare ideea a fost că trebuia o instruire, dar firma a făcut instruirea. Fabricația este americană, sunt folosite inclusiv în situații militare. Au o robustitate destul de serioasă.
  • Dacă nu mă suna ministrul, sigur că îl sunam eu.

Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday