The Guardian a vorbit cu experți în psihologie, sănătate publică și comunicare pentru a vedea cum pot fi convinși cei care s-au săturat de restricțiile impuse de autorități din cauza pandemiei  sau sunt dezinformați de diferite scenarii și teorii care circulă în spațiul public. 

Principalele idei:

  • Importanța statului acasă

Dr. Seema Yasmin, directorul Stanford Health Communication Initiative, spune că este important de subliniat faptul că riscul privind decesul pe fondul COVID-19 crește. Vorbind despre spitalele din SUA, directorul a spus că acestea sunt deja compleșite de numărul mare pacienți, iar „șansele de a primi un tratament bun sau de a obține un pat de spital sunt mult mai mici decât la începutul anului”.

  • În ciuda epuizării după aceste opt luni, prevenția este cea mai bună soluție

„Oamenii ar trebui să vorbească despre motivul pentru care au luat decizia de a lucra de acasă, de a purta o mască și de a se distanța social”, spune Emma Frances Bloomfield, profesor asistent de studii de comunicare la Universitatea din Nevada, Las Vegas și expert în comunicare. Bloomfield vorbește despre un câștig pe care îl avem protejându-ne pe noi și familiile noastre, nu o pierdere a faptului că nu ieșim în oraș.

  • Părinții și bunicii trebuie convinși să mai aibă răbdare, până la o revedere

Atât dr. Seema Yasmin, cât și prof. Emma Bloomfield spun că „maratonul pandemiei” nu s-a încheiat, iar progresul de până acum poate fi foarte ușor pierdut dacă măsurile sanitare nu mai sunt respectate. „Dacă nu tragi pe ultima sută de metri până la linia de sosire, nu vei câștiga”, spune dr. Seema Yasmin.

  • Cum îi convingem pe sceptici și pe cei care promovează teorii ale conspirației?

Experții spun că aceste persoane nu trebuie tratate cu superioritate, ci mai degrabă trebuie găsite cunoștiințe comune, persoane în care și ele să aibă încredere și a căror autoritate o recunosc. Astfel, vor accepta mai ușor informațiile verificate privind COVID-19.

De asemenea, în locul statisticilor privind cifrele, bilanțul deceselor și al îmbolnăvirilor, trebuie făcut apel la experiențe personale, mai ușor de înțeles, mai ales dacă sunt ale unor persoane pe care acestea le cunosc.

Interviurile complete pot fi citite pe The Guardian

Sursă foto: Engin Akyurt/Unsplash

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday