Circulația pe liniile de cale ferată a fost întreruptă în mai multe regiuni din Polonia, pe porțiuni care însumează 820 de kilometri. Întreruperea este provocată de o defecțiune a sistemului de control al traficului, a declarat gestionarul căilor ferate poloneze. Andrzej Adamczyk, ministrul Infrastructurii, a anunțat că se intervine pentru reluarea cât mai rapidă a serviciului de transport.

Într-un anunț pe Facebook, compania poloneză de transport feroviar menționează că pot apărea întârzieri mari în circulația trenurilor, iar pe unele rutele transportul se face cu autobuze.

Aproape două milioane de refugiați ucraineni au intrat în Polonia de când Rusia și-a lansat invazia pe 24 februarie. Polonia a oferit refugiaților bilete de tren gratuite, permițându-le să se reunească cu prietenii și familiile în întreaga țară.

În ceea ce privește transportul refugiaților, care a fost sarcina-cheie a căii ferate în ultimele zile, suntem în deplină coordonare cu Ministerul Infrastructurii pentru ca procesul să poată fi reluat cât mai curând”, a precizat directorul adjunct al companiei care administrează infrastructura.

Sursa: Reuters.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday