Pfizer va permite altor companii să producă medicamentul său anti-Covid, care reduce riscul de spitalizare și decese cu 90%. Măsura poate face ca tratamentul să fie disponibil pentru mai mult de jumătate din populaţia lumii.

Producătorul de medicamente Pfizer a semnat un acord cu un grup susținut de ONU pentru a permite altor producători să fabrice pastila sa experimentală împotriva Covid-19. Astfel, compania americană va acorda o licenţă către Medicines Patent Pool, cu sediul la Geneva, care va permite companiilor de medicamente generice să producă pilula pentru a fi utilizată în 95 de ţări. Această decizie ar putea face ca tratamentul să fie disponibil pentru mai mult de jumătate din populaţia lumii.

Acordul exclude unele țări mari care au fost puternic lovite de pandemie. NBC News dă exemplul unei companii din Brazilia, care poate obține o licență pentru a produce pilula pentru a fi exportată în alte țări, dar nu poate produce medicamentul pentru a fi utilizat în țară.

Este semnificativ faptul că vom putea oferi acces la un medicament care pare a fi eficient și care tocmai a fost dezvoltat, pentru mai mult de 4 miliarde de oameni”, a declarat Esteban Burrone, şeful de politică al Medicines Patent Pool.

La începutul acestei luni, Pfizer a anunțat încheierea testelor pentru un nou medicament oral, cu o eficiență foarte mare în prevenirea formelor severe de Covid. Acesta a redus cu 90% spitalizările și decesele într-un grup de 1200 de pacienți cu risc ridicat. Compania a cerut autorizarea de urgență în SUA.

Sursă: NBC News.

Folosim cookies