Din cele 83.504 de doze administrate azi, cele mai multe au fost cu Pfizer (46.050), urmate de Johnson&Johnson (36.084), Moderna (1.350) și AstraZeneca (20).

Bilanțul a crescut în fiecare din ultimele șase zile, pe fondul anunțului de marți al președintelui Iohannis în privința implementării unui nou set de restricții pentru cei nevaccinați. Astfel, sâmbătă, 91.665 de români s-au vaccinat anti-Covid cu prima doză, cel mai mare număr înregistrat de la debutul campaniei de vaccinare, depășind recordul anterior de 86.383, înregistrat vineri (22 octombrie). 

În total, în ultimele 24 de ore 110.539 de persoane s-au imunizat anti-Covid, dintre care 7.466 cu a doua doză și 19.569 cu cea de-a treia.

Din 27 decembrie 2020, au fost administrate aproape 11,85 milioane de doze din cele patru seruri aprobate la nivelul UE, Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday