Peste 1.300 de români ce urmau să-și petreacă vacanța în Grecia au fost păgubiți cu 450 de mii de euro de o agenție de turism elenă, care și-a suspendat activitatea, cel mai probabil pentru că a intrat în insolvență. Ministerul Economiei a demarat discuții cu Atena în acest caz.

Masuri de protectie impotriva infectarii cu virusul Covid-19 pe o plaja din Skiathos, Grecia, luni, 6 iulie 2020. Inquam Photos / Ilona Andrei

Ministerul Economiei s-a autosesizat în cazul suspendării temporare a activității agenției de turism Mouzenidis Travel Greece, care astfel a păgubit 1.303 români. Operatorul și-a suspendat activitatea în perioada 18 iunie – 31 iulie.

Conform directivelor europene în vigoare, în cazul unei insolvențe, clienții beneficiză de restituirea banilor.

”Pentru a identifica situația reală, cu scopul de a veni în sprijinul românilor păgubiți, dar și a operatorilor economici din țară implicați, un prim demers întreprins de minister a fost inițierea urgentă a unui dialog cu autoritățile din Grecia”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei. Mai exact, autoritățile române au cerut oficialilor eleni lămuriri suplimentare în legătură cu măsurile de protecție pentru turiștii români și ”transmiterea unei poziții ferme, în ceea ce privește declararea insolvenței operatorului economic”. 

”Facem apel la agențiile de turism intermediare din țară, partenere Mouzenidis Travel Greece, care au facilitat achiziționarea vacanțelor, să acorde în continuare asistență clienților afectați”, încheie Ministerul Economiei.

Folosim cookies