Pescuitul la scară industrială a redus masa totală a peștilor din oceane la 47%, de la sfârșitul secolului XIX și până astăzi. Un studiu publicat în revista Science indică faptul că lanțul trofic și circuitul elementelor chimice a fost dramatic afectat, inclusiv în privința eliberării oxigenului sau a blocării carbonului pe fundul oceanelor.

Cercetătorii au creat o modelare a evoluției cantității de pește din oceane, în care au introdus cantitățile pescuite în ultima sută de ani. Astfel, ei au determinat că, înainte de epoca pescuitului industrial, cantitatea de pește din ocean era de aproximativ 3,3 miliarde de tone, în timp ce astăzi au mai rămas doar 1,5 miliarde de tone de pește, o scădere de peste 50%.

Desigur, scăderea cantității de peste nu este uniformă pe glob, fiind mult mai accentuată în zonele temperate din largul coastelor Europei, Americii și Africii, unde azi se mai găsește doar 20% din cantitatea de pește de acum o sută de ani.

Această scădere a dus și la o modificare a geochimiei oceanelor. Astfel, în fiecare an, pe fundul oceanelor se depune peste 1 miliard de tone de materie organică (fecale și pești morți). Această rată era dublă înainte de anii 1900, iar materia organică scufundată la adâncimi mari și blocată acolo reprezenta una dintre cele mai bune capcane pentru carbon. Datorită peștilor, aproximativ 100 de miliarde de tone de carbon sunt momentan blocate în adâncul oceanelor.

În același timp, materia organică scufundată reprezintă una dintre principalele surse de oxigen pentru adâncul oceanelor, aducând între 10% și 15% din necesarul de oxigen pentru viața în adâncuri. Scăderea cantității de pește din oceane este de altfel corelată cu scăderea observată a cantității de oxigen din adâncul oceanelor, care afectează ecosistemele din aceste zone puțin explorate ale lumii.

Sursă: Science.

Folosim cookies