Percheziții în Neamț și Iași, într-un dosar în care medici și asistenți medicali sunt bănuiți că de jumătate de an luau mită între 100 – 250 de euro pentru a elibera certificate de vaccinare false. Beneficiarii nici nu se prezentau fizic la cabinete.

Polițiștii anticorupție efectuează 25 de percheziții la adrese din județele Neamț și Iași. DGA mai arată că se pun în executare 5 mandate de aducere și 7 ordonanțe de ridicare a unor obiecte, înscrisuri sau date informatice.

“Cercetările în cauză vizează aspecte de natură infracțională săvârșite începând cu jumătatea anului 2021 și până în prezent, de către medici și asistenți medicali din cele două județe care, în schimbul unor sume de bani cu titlu de mită, au eliberat certificate de vaccinare anti-COVID-19 unor persoane. În unele cazuri, beneficiarii au obținut certificatele de vaccinare fără ca măcar să asigure prezența fizică la cabinetele medicale sau centrele de vaccinare“, se precizează în comunicat.

În cadrul demersului, polițiștii DGA sunt sprijiniți de IPJ Neamț, de IJJ Neamț și de Brigada de Operațiuni Speciale din Bacău și Suceava.

Sursa foto: DGA.

Folosim cookies