Parchetul General anunță începerea urmăririi penale în cazul lui Bogdan Bratu, șeful Direcției Drumuri și Poduri Craiova, acuzat că a folosit diplome de studii false, anulate în instanță, pentru a ocupa funcții publice.

Parchetul de pe lângă Curtea Supremă anunță într-un comunicat de presă că ”inculpatul este acuzat pentru săvârșirea infracțiunii continue de înșelăciune”. Arată că din luna mai 2014 și până în prezent, Bogdan Bratu a indus în eroare Compania Națională de Administrare a Infrastructură Rutieră (CNAIR), pentru că a prezentat o diplomă de licență falsă, anulată în instanță. În baza diplomei și a altor acte adiționale prezentate, a avansat în carieră și a obținut salarii mai mari și a obținut pe nedrept 985 de mii de lei.

”Inculpatul a continuat să utilizeze actele de studii cu ocazia angajării la diferite entități, și după ce a fost audiat în calitate de martor în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București în legătură cu valabilitatea acestora”, mai arată Parchetul General în comunicatul de presă.

”Prin utilizarea unor diplome de studii falsificate/anulate, a ocupat funcții publice importante (director regional în cadrul CNAIR), funcții în virtutea cărora a avut acces la informații de importanță strategică, gestionarea bugetelor privind construcția și modernizarea drumurilor naționale, derularea și atribuirea contractelor de achiziție publică și de modernizare a rețelelor de drumuri, atribuirea contractelor de deszăpezire, întreținere și pază a acestora”, potrivit comunicatului.

Parchetul amintește că Bratu a fost reținut vineri pentru 24 de ore, iar procurorul de caz a cerut arestarea preventivă. Tot vineri, au fost efectuate trei percheziții la domiciliu, la adrese din Giurgiu și Dolj.

Folosim cookies