ONU: Aproape 13 mii de persoane au fost arestate în Rusia, în urma protestelor anti-război. Kremlinul se folosește de “reinterpretarea juridică” a definițiilor extremismului și instigării la ură pentru încadrarea manifestanților.

Responsabilul ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, explică faptul că posibilitatea ca opinia publică din Rusia să critice acțiunile Moscovei, în special cele privind invazia din Ucraina, se îngustează. Aproximativ 12.700 de persoane au fost reținute ilegal în proteste împotriva războiului, potrivit oficialului.

Potrivit reprezentantei ONU, “definițiile vagi și prea largi” ale extremismului și instigării la ură în Rusia au condus la interpretări juridice care nu sunt în conformitate cu drepturile omului, iar legislația ulterioară care incriminează circumstanțele de “discreditare” a forțelor armate continuă pe această cale îngrijorătoare.

Arestări și incidente au avut loc inclusiv astăzi, la Sankt Petersburg, unde erau organizate proteste pașnice.

Sursă: Reuters

Folosim cookies