OMS: Numărul de morți cauzate de COVID-19 s-ar putea dubla la două milioane la nivel mondial, înainte ca un vaccin să poată fi utilizat la scară largă.

Mike Ryan, reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății a declarat că, în lipsa unor măsuri concrete de combatere a pandemiei, dublarea numărului deceselor de la aproape un milion, cât este în prezent, “este, din păcate, foarte probabilă”.

În deschiderea ședinței din 25 septembrie, directorul general al OMS a anunțat un plan strategic și noi investiții pentru programul ACT Accelerator, care pune accent pe dezvoltarea, producția și accesul egal la testele, tratamentele și vaccinurile COVID-19l.

Până la sfârșitul anului viitor, ACT Accelerator își propune să livreze 2 miliarde de doze de vaccin, 245 milioane de tratamente și 500 de milioane de teste de diagnostic pentru țările cu venituri mici și medii.

Organizația Mondială a Sănătății a îndemnat statele să pună accent pe prevenire, pe protejarea categoriilor vulnerabile, pe educație și pe depistarea cazurilor prin testare masivă, izolarea contacților și îngrijirea bolnavilor.

Surse alternative: OMS, Reuters.

Folosim cookies