Pentru a identifica acest mecanism de regulare a foamei, cercetătorii au plecat de la pacienții care suferă de sindromul Prader-Willi, o boală caracterizată de foame continuă și lipsa sentimentului de sațietate. Creierele pacienților au fost studiate utilizând tomografii RMN în paralel cu ale unor persoane sănătoase și folosind diverși stimuli legați de mâncare, în diverse stadii de alimentație (după masă, în timpul unei diete, etc).
Singura regiune a creierului care a avut diferențe semnificative de activitate între cele două grupuri a fost o parte a cerebelului (creierul mic). Datele cercetătorilor indică faptul că activarea acestei regiuni a creierului este strâns legată de absorbirea nutrienților după masă și cauzează sentimentul de “sătul” atunci când o persoană care a mâncat este supusă mai multor stimuli legați de alimentație.
Cercetătorii au făcut apoi studii pe șoareci de laborator, activându-le acestora artificial diverse zone ale creierului mic. Doar activarea zonei identificate anterior (nucleul lateral al cerebelului) a dus la o modificare a consumului de mâncare a șoarecilor astfel tratați. Ei au mâncat de tot atâtea ori ca și cei din grupul de control, dar la fiecare masă cantitatea de mâncare consumată a scăzut semnificativ, fiind de patru ori până la 30 de ori mai mică. Inhibarea aceleiași zone a creierului a dus la o creștere a cantității de mâncare consumată la fiecare masă, de două până la patru ori. Șoarecii care au mâncat mai puțin la fiecare masă, nu au mâncat mai des, ci pur și simplu au consumat mai puține calorii.
Identificare unor metode sigure de a activa acești neuroni pentru oameni ar putea permite dezvoltarea unei scheme de tratament clinic pentru persoanele care suferă de obezitate cronică, pentru a le reduce apetitul și a le ajuta să slăbească fără a le afecta sănătatea. Aproape 20% din populație Europei și 10% din populația României suferă de obezitate, care este asociată unor riscuri de boli cardiovasculare, diabet și anumite tipuri de cancer.
Sursa: Nature