Nvidia, unul dintre cei mai mari producători de procesoare grafice, a anunțat că le va permite cercetătorilor, academicienilor, dar și companiilor farmaceutice, cum sunt AstraZeneca sau GlaxoSmithKline, să-i folosească supercomputerul în demersurile de cercetare.

Imaginați-vă mai multe rânduri a câte zece frigidere așezate unul lângă celălalt. Cam aceasta sunt forma și dimensiunea acestui computer”, a explicat Kimberly Powell, vicepreședinte al departamentului de asistență medicală de la Nvidia. Cambridge-1 este produsul unei investiții de 100 de milioane de dolari, care folosește inteligența artificială (AI) pentru îndeplinirea unor sarcini complexe în demersurile de cercetare din sănătate.

Primul proiect la care va fi folosit Cambridge-1 presupune înțelegerea aprofundată a demenței, identificarea unor posibile tratamente, precum și mai buna depistare a variațiilor cauzatoare de boli, la nivelul genomului uman. Proiectul este desfășurat în colaborare cu AstraZeneca, GlaxoSmithKline și King’s College London.

Reprezentanții companiei producătoare de cipuri au declarat și că intenționează să construiască un centru de microprocesoare în Marea Britanie, care să fie dezvoltat pe baza unor microprocesoare patentate de Arm.

Sursa: Reuters, The Guardian.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday