Numărul persoanelor decedate în urma incendiului de la Institutul Matei Balș a ajuns la șapte. O femeie în vârstă de 67 de ani, transferată în alt pavilion al Institutului, a murit astăzi.

Potrivit autorităților, femeia se afla la un etaj superior pavilionului în care a izbucnit vineri incendiul. Aceasta a fost transferată la secția de terapie intensivă a Institutului Matei Balș. Medicii au precizat că dezvoltase o formă severă de coronavirus, dar stabilă, și avea comorbidități.

”Pacienta s-a decompensat relativ rapid și a fost intubată. A decedat în această dimineață. În această situație, ancheta medico-legala va stabili cauzele decesului” scrie Ministerul Sănătății în comunicatul de presă.

Numărul persoanelor decedate în urma incendiului a urcat la șapte. Primele patru victime au fost identificate de salvatori, în momentul intervenției, a cincea a fost descoperită de criminaliști, în timpul efectuării cercetărilor, iar cea de-a șasea, un bărbat de 70 de ani, pentru că a fost transferat de la Institutul Balș.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 5, vineri dimineață, la parterul unuia dintre pavilioanele în care sunt îngrijiți bolnavii de coronavirus. S-a manifestat pe o suprafață de 100 de mp, fiind afectate patru saloane. Din 102 pacienți aflați în saloanele pavilionului, 53 au fost transferați în alte spitale din Capitală.

Folosim cookies