Noua Zeelandă. Liderii celor mai temute bande de cartier se implică în campania de vaccinare anti-Covid, la cererea guvernului. Au înregistrat și distribuit apeluri video pentru a-și convinge comunitățile să se vaccineze.

Șapte lideri, care reprezintă patru dintre cele mai puternice bande de stradă apar în scurte clipuri video înregistrate separat și unite apoi într-un clip de patru minute, chemându-și adepții să se vaccineze, atât în engleză cât și în dialectul grupului etnic din care fac parte. Inițiativa i-a aparținut lui Willie Jackson, ministrul pentru dezvoltarea comunității băștinașe Maori.

Denis O’Reilly, care s-a alăturat Black Power când aveam 19 ani, a mărturisit că a primit “mai multe lovituri la viața lui, între care și două împotriva coronavirusului. Vă cer și vouă să faceți la fel”. Harry Tam, din Mongrel Mob, a spus și el: “Nu este vorba despre clanuri, ci numai despre familia noastră. Să fim clari, nu o facem pentru că ne cere guvernul, ci pentru că experții o spun guvernului. Și pentru a ne proteja pe noi înșine”. Stephen Daley, de la Head Hunter, a transmis că el s-a vaccinat pentru că ține la copiii lui și “vrea să-și protejeze genealogia”.

Îndemnurile au fost înregistrate separat și au fost montate într-un singur videoclip de către fiul ministrului Jackson. Șefilor bandelor le-a fost acordat statutul de lucrător esențial, pentru a nu fi condiționați să călătorească sau să fie supuși altor restricții.

În Noua Zeelandă, cele mai multe dintre noile cazuri de Covid sunt identificate în comunitățile etnice băștinașe, în rândul populației Maori și a celei insulare (Pasifika). Deși cele două grupuri alcătuiesc numai un sfert din totalul populației țării, sunt responsabile pentru 70% dintre noile cazuri înregistrate.

Rata de imunizare în rândul populației Maori este de 72%, iar în rândul celei Pasifika de 85%, în timp ce la nivel național, rata este de 88%. La o populație de peste cinci milioane de locuitori țara a înregistrat doar 6.800 de cazuri de la începutul pandemiei.

Sursă alternativă: The Guardian.

Folosim cookies