Alunecarea de teren s-a produs într-o zonă rezidențială din apropierea capitalei norvegiene Oslo, în zona Ask. Mai multe case au fost distruse. Euronews precizează că zona din jurul satului Ask s-a mai confruntat și anterior cu alunecări de teren.

Cinci persoane cu răni grave au fost transportate la Ullevå și Ahus cu o ambulanță, iar alte cinci au fost tratate local. Aproximativ 200 de persoane au fost, de asemenea, evacuate prevenitv din zonă.

Poliția a declarat că mai multe persoane care sunt înregistrate ca locuitori în mai multe case afectate sunt deocamdată neidentificate. La fața locului au fost trimise și aproximativ 40 de ambulanțe, dar autoritățile spun că explorarea zonei este posibilă doar cu elicopterul.

“Gândurile mele se adresează tuturor celor afectați de alunecarea de teren. Acum este important ca serviciile de urgență să reușească să-și facă treaba”, a scris premierul pe Twitter.

Sursă: Euronews

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday