Conform hotărârii nr. 51 din 26.07.2021, CNSU a revizuit regulile de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc din țările cu risc epidemiologic ridicat în România. Principalele modificări sunt următoarele:

  • copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani vor fi scutiți de carantină la întoarcerea din țări aflate pe lista galbenă sau roșie, fără a fi necesar un rezultat negativ al unui test PCR;
  • copiii cu vârste între 6 și 16 ani, vor putea fi scutiți de carantină doar dacă prezintă rezultatul unui test negativ PCR, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
  • Membrii delegațiilor sportive care sosesc în România pentru participarea la competiții sportive organizate pe teritoriul național, din țări aflate în zona roșie de risc epidemiologic vor fi, de asemenea, scutiți de carantină, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară și participă doar la activități în cadrul competițiilor menționat.

Sunt scutiți de carantină adulții care au schema completă de vaccinare, prezintă un test COVID negativ sau pot dovedi că au trecut prin boală.

Pentru cei care se întorc din zona verde nu există restricții la întoarcerea în țară.

Textul complet al Hotărârii CNSU:

Art.1 – Hotărârea nr. 43 din 01.07.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind aprobarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, criteriile pe baza cărora se stabilesc acestea, precum și a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc din acestea în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 2 iulie 2021, se modifică și completează după cum urmează:

1. La articolul 3 alineatul (2) literele d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:

,,d) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
e) copiii cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);”
2. La articolul 4, literele d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:

,,d) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
e) copiii cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);”

3. La articolul 5 literele d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:

,,d) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
e) copiii cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);”

4. La articolul 9 literele c) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:
,,c) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
d) copiii cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);”

5. După articolul 9 se introduce un nou articol, art. 91, cu următorul cuprins:

Art. 91 (1) Membrii delegațiilor sportive care sosesc în România pentru participarea la competiții sportive organizate pe teritoriul național, din țări aflate în zona roșie de risc epidemiologic se exceptează de la măsura carantinei instituită conform prevederilor prezentei hotărâri, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară și participă doar la activități în cadrul competițiilor menționate.

(2) Excepția prevăzută la alin. (1) se aplică și cetățenilor străini sau apatrizi, definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care fac parte din delegațiile sportive ce sosesc în România pentru participarea la competiții sportive organizate pe teritoriul național, indiferent de zona de risc epidemiologic în care este încadrată țara din care sosesc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară și participă doar la activități în cadrul competițiilor menționate.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday