Napoli. Poliția a recuperat o replică a tabloului Salvator Mundi, realizată de un discipol al lui Leonardo da Vinci. Datează din anul 1510.

Opera de artă – copie după tabloul original al lui da Vinci – a fost probabil pictată de unul dintre studenții săi. Polițiștii au descoperit-o într-un apartament din orașul italian, în timpul unei percheziții. Proprietarul apartamentului a fost reținut, sub suspiciunea că a primit bunuri furate.

Numeroase copii ale operei au fost realizate în timpul vieții lui Leonardo da Vinci, de către studenții și asistenții săi. Deși nu se știe cu certitudine cine a creat această versiune, oamenii legii cred că a fost  pictată spre sfârșitul anilor 1510.

Muzeul San Domenico Maggiore din Napoli ia în calcul mai multe ipoteze despre identitatea pictorului, teoria cea mai convingătoare fiind cea care îl dă ca autor pe Girolamo Alibrandi. O ipoteză este că pictura a fost creată la Roma și apoi adusă la Napoli de Giovanni Antonio Muscettola, un consilier al împăratului Carol al V-lea.

Poliția nu a precizat când a fost furată pictura, deși Muzeul din Napoli a raportat că deținea lucrarea în ianuarie 2020, când a fost returnată de la Roma.

Tabloul original Salvator Mundi a intrat în istorie în 2017 când s-a vândut cu 450,3 milioane de dolari, la o licitație organizată în New York.

Sursă: CNN

Folosim cookies