Nancy Pelosi, aflată în Armenia, “condamnă cu fermitate atacurile ilegale” ale Azerbaidjanului pe teritoriile armene. Este printre cele mai ferme poziționări ale SUA în conflict, în contextul în care Rusia critică implicarea americanilor în regiune.

Președintele Camerei Reprezentanților din SUA a declarat la Erevan că deplasarea sa are o anume semnificație, “în urma atacurilor ilegale și mortale ale Azerbaidjanului pe teritoriul armean”, care au dus la ciocniri la frontieră în urma cărora au murit peste 200 de persoane. Pelosi a reiterat că “este clar că atacurile au fost declanșate de azeri, fiind nevoie să se clarifice cronologia conflictului”.

Oficialul american a subliniat că Washingtonul dorește să ajute și să sprijine Armenia, în ceea ce a descris ca fiind “o luptă între democrație și autocrație”. O astfel de poziționare față de acest conflict depășește ceea ce Departamentul de Stat al SUA a declarat până acum public. De exemplu, secretarul de stat Antony Blinken și-a exprimat îngrijorarea cu privire la lupte și a făcut apel la calm, dar nu a atribuit vreo vină.

Remarcile lui Pelosi au atras o reacție rapidă din partea autorităților azere, spun că declarațiile acesteia pun în pericol pacea în Caucaz. De asemenea, intervenția acesteia este cu atât mai importantă cu cât Azerbaidjanul este sprijinit de Turcia, iar autoritățile de la Ankara au declarat săptămâna aceasta că “Turcia va continua să fie alături de azeri și nu-i va lăsa niciodată singuri”. 

Săptămâna trecută, un oficial armean și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care Rusia a răspuns la cererea de ajutor a Erevanului, în contextul în care Moscova era considerată un aliat militar al Armeniei, explică Reuters. De altfel, Rusia și Armenia fac parte din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), o alianță militară formată din anumite țări ce au făcut parte din spațiul sovietic, în care nu este inclusă și Azerbaidjan. “Suntem foarte nemulțumiți, bineînțeles. Așteptările pe care le aveam nu au fost justificate”, a declarat președintele parlamentului armean despre CSTO, comparând organizația “cu un pistol care nu trage cu gloanțe”. Pelosi este cel mai înalt oficial american care ajunge în țara fost comunistă, de la proclamarea independenței.

Sursă alternativă: Washington Post

Folosim cookies