Ministrul Sănătății a anunțat că elevii care vor prezenta simptome de Covid vor fi testați la școală cu teste rapide antigen, însă este nevoie de acordul informat al părinților.

”Va exista pe pagina Ministerului Educației și a Ministerului Sănătății un formular tip pentru exprimarea acordului pentru testare. Recomandarea este să le completeze cât mai repede. Este important, pentru că doar testând putem să păstrăm pe toată lumea în siguranță”, a spus Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății.

Potrivit ministrului Sănătății, și cadrele didactice care prezintă simptome specifice Covid vor fi testate, iar rezultatele testelor vor fi raportate către DSP-uri în maximum 24 de ore.

De asemenea, majoritatea medicilor școlari care au fost detașați la DSP-uri sau în alte instituții pe perioada desfășurării cursurilor online, se vor întoarce la unitățile de învățământ.

Totodată, Voiculescu a precizat că adeverințele medicale pentru începerea școlii nu sunt necesare.

Foto: Unsplash/Medakit Ltd

Folosim cookies