În cadrul unei emisiuni la Antena 3, Tudorel Toader a vorbit despre procedura de selecție a noului procuror șef al DNA, dar și despre propunerea unei ordonanțe de urgență privind revizuirea dosarelor ce au avut la bază protocoale cu SRI sau interceptări ilegale. Ministrul a precizat că va înainta această propunere de OUG când se vor termina concediile.

,,Este o nedreptate să îi spui să stea în închisoare daca dosarul e bazat pe protocol. Voi propune adoptarea unei OUG prin care un condamnat care are sentimentul că hotărârea a fost pe protocol sau interceptare nelegală să poată să ceară unui judecător să verifice dacă hotărârea a fost pronunțată pe baza acelor elemente. Dacă da, să fie rejudecată. Să îi dăm celui care are sentimentul că e condamnat pe nedrept, pe protocoale, pe interceptări, să îi dăm posibilitatea să se convingă.

Să solicite revizuirea, un judecător să verifice dacă a fost condamnat pe nedrept și dacă nu e vorba de protocol sau interceptare ilegală, îi respinge cererea, dacă nu să devină adminisibilă cererea de revizuire. Să avem un filtru de admisibilitate, un judecător să deschidă dosarul și dacă e vorba de protocoale sau interceptări nelegale să pună cererea în procedura de reformare, cu un termen”, a precizat ministrul Justiției.

Principalele declarații:

Este regretabil ca o putere să intre în conflict cu o altă putere. Am văzut modul în care procurorii pun în balanță interesul public și nevoia de garantare a drepturilor și libertăților fundamentale. Am văzut cum și cât contează prezumția de nevinovăție, cât este de respectată și în ultimă instanță răsturnată prin probe, care trebuie demonstrate. Balanța nu este echilibrată nici acum, dar tinde să se echilibreze.

Înainte treceai pe Știrbei Vodă și vedeai pretinși făptuitori prezentați de DNA ca mari infractori, care apoi erau achitați.

Am făcut o adresă ca în sălile de judecată apărarea să fie pe același palier cu acuzarea, ca să nu mai existe percepția că procurorul este parte de înfăptuire a Justiției.

Cu privire la aceste dosare, 300 (ale magistraților). O distinsă doamna candidată la șefia DNA spunea că are în cadrul direcției o competență managerială destul de redusă, că are o competență redusă și că, am înțeles noi din comisie, în felul acesta se distanța de managementul realizat de fostul procuror șef.

E nefiresc, 300 de magistrați, dar curiozitatea mea e să vedem structura magistraților. Câți judecători, câți procurori. Bănuiesc că mai mulți judecători și bănuiesc că de la secția penală.

Rezistența unora pentru înființarea secției speciale a fost ca direcția să rămână la DNA. Prin transferul secției nu se schimbă nimic, faptele vor fi anchetate tot după Codul Penal, tot de către procurori, competența rămâne aceeași, doar că această entitate trece de la DNA la Ministerul Public. Nu s-a schimbat absolut nimic.

Un exemplu de om integru este Elena Iordache (n.r. instrumentează dosarul foștilor procurori de la DNA Ploiești, Lucian Onea și Mircea Negulescu) un om moral și bine pregătit profesional, un om dedicat profesiei de magistrat, am deplină încredere în actele domniei sale.

Conducearea DNA avea obligația morală să verifice dacă e adevărat ce se relata despre DNA Ploiești, nu să le apere reputația la CSM.

Grija este de a desemna la șefia DNA-ului a un om, integru, profesionist, care are capacitatea de a restabili normalitatea.

Cum aş fi putut să îl desemnez pe Marius Iacob la şefia DNA câtă vreme a scris în proiectul managerial că a coordonat zece structuri teritoriale, dintre care unul este Ploieştiul?

E greu de răspuns dacă procurorul general este sub autoritatea ministrului Justiției. Nu trebuie să ai cât mai mulți trimiși în judecată, trebuie să ai mai puțini, să te axezi pe prevenție.

Voi încerca să am o discuție cu Anca Jurma și Augustin Lazăr să îi intreb cât de normal este ca un procuror șef să meargă la o ambasadă. Îi voi întreba, aveți reprezentativitatea relațiilor externe? Categoric că nu o au.

Evaluarea este continuă (n.r. despre procurorul general). Când tragem linie vedem, la momentul potrivit. Vorbeați de evaluarea procurorului general. Eu spuneam că evaluarea este necesară pentru fiecare. Evaluarea e valabilă și pentru mine. Lăsați-mă să cred că măsurile de până acum au fost necesare ca urmare a constatării unor realități intolerabile. Eu nu am declanșat procedura de revocare întâmplător.

Justiția are nevoie de o reformare profundă și de durată ceea ce nu înseamnă că eu doresc o rămânere de durată la minister, pentru că eu am postul de rector.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday