Ministrul Educației spune că peste trei sferturi dintre elevi nu doresc să se vaccineze anti-Covid. Aproximativ 13 mii de elevi și peste 4.300 de angajați au fost confirmați cu coronavirus de la începerea școlilor. Cursurile au fost suspendate în 11 mii de clase.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că, în urma centralizării a peste 290 de mii de chestionare completate de părinții elevilor în vederea vaccinării copiilor, 77,5% dintre aceștia au spus că nu vor să se vaccineze anti-Covid, în timp ce doar 7,5% și-au exprimat dorința de a se inocula. 15% dintre responenți au spus că nu sunt încă hotărâți.

De asemenea, ministrul Educației a anunțat că 11.090 de clase își desfășoară activitatea în format online, aproximativ 8% din numărul total de clase la nivel național. Peste 270 de mii de copii învață în mediul online.

Sunt şi şcoli care, respectând prevederile ordinului comun de ministru, au atins acea limită de 50% din clase cu activitatea fizică suspendată, lucru care a generat suspendarea activităţii cu prezenţă fizică în întreaga şcoală. Este vorba de un număr de 121 de şcoli în România. Avem în Bucureşti 18 şcoli, avem în Timiş – 19 şcoli, avem în Bihor – 14 şcoli. Restul sunt judeţele care fie nu au nicio şcoală cu activitatea integral suspendată sau au una, două, trei şcoli“, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Până la acest moment, de la începerea școlilor, aproximativ 13 mii de elevi și preșcolari au fost confirmați cu coronavirus, un plus de 4.500 în raport cu numărul raportat săptămâna trecută. Totodată, 4.392 de angajați din învățământ au fost confirmați cu Covid până la acest moment, un plus de 1.700 în raport cu datele de săptămâna trecută.

 

Folosim cookies