De la bun început, Ministerul subliniază că procedura de distribuire a pastilelor este una strict preventivă, iar ”în acest moment NU există niciun pericol iminent!”

Pastilele vor fi oferite pentru ca populația să aibă un acces controlat și responsabil la acestea, dar și pentru ca cetățenii să nu apeleze, în caz de urgență, la alte produse neconforme sau nocive. Autoritățile atrag atenția că pastilele nu trebuie folosite imediat după ce sunt primite: ”Tratamentul se va administra în primele șase ore după anunțul autorităților, în doză unică”.

Pastilele trebuie depozitate într-un spațiu răcoros, uscat și întunecat. Pentru mai multe detalii, a fost pus la dispoziție un număr de telefon – 021.317.40.06.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, avertiza populaţia săptămâna trecută că pastilele de iod nu se iau preventiv, pentru că pot afecta glanda tiroidă: “Este un produs care blochează practic încorporarea potenţialului iod radioactiv din atmosferă, în sensul că este mai rapid. Îl administrezi mai rapid ca să blochezi tiroida, care nu mai încorporează iod radioactiv”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday