Ministerul Sănătății anunță că peste 180 de inspectori sanitari din cadrul DSP vor verifica, zilnic, numărul paturilor ATI pentru pacienții cu Covid și “se vor asigura că paturile există fizic”.

Începând de astăzi, 21 septembrie 2021, din ordinul ministrului interimar al Sănătății Cseke Attila, un număr de peste 180 inspectorii sanitari de stat din cadrul direcțiilor de sănătate publică vor verifica, zilnic, numărul paturilor de terapie intensivă desemnate pentru tratarea pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2 din secțiile de terapie intensivă ale unităților sanitare cu paturi.

Inspectorii sanitari se vor asigura că, paturile există fizic și sunt utilizate în conformitate cu deciziile asumate din planurile de reziliență întocmite la nivelul fiecărui județ.

Mai mult, la cererea ministrului interimar al Sănătății, pe pagina de web a Ministerului Sănătății, www.ms.ro a fost publicat Planul național de reziliență la recrudescența COVID-19 care este întocmit și asumat la nivelul fiecărui județ de către managementul direcțiilor de sănătate publică și a unităților sanitare cu paturi.

Folosim cookies