Ministerul Educației: 85 de candidați eliminați din examenul de Bacalaureat pentru fraudă. Un singur candidat a avut temperatura de peste 37,3 (la Bistrița-Năsăud). Peste 3600 de absenți.

Ministerul Educației anunță că un număr de 134.831 de candidați au fost prezenți la prima probă a examenului de Bacalaureat, iar 3.643 au absentat.

Un singur candidat, din județul Bistrița-Năsăud, a avut temperatura peste 37,3 și va susține examenul în etapa specială ce se va desfășura în data de 6 iulie. 46 de absolvenți nu s-au putut prezenta la examen din cauza faptului că se află în izolare la domiciliu, iar alți cinci sunt în carantină sau spitalizați.

Totodată, 85 de candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă. Aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

Celelalte probe vor avea loc marți, 23 iunie – Limba și literatura maternă, miercuri, 24 iunie – proba obligatorie a profilului, joi, 25 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării. Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00.

Folosim cookies