Mercedes-Benz vrea să dezvolte o mașină “cu adevărat autonomă”, care să ruleze singură pe autostradă. Va colabora cu Luminar Technologies, producător de senzori pentru sistemele de conducere independentă.

Cele două companii au ajuns la o înțelegere pentru crearea unui vehicul “cu adevărat autonom”, dotat cu sisteme avansate de siguranță, cum ar fi frâna automată.

Provocarea, din punctul de vedere al directorului general al Luminar, este producerea în masă a sistemelor cu tehnologie Lidar (“Light detection and ranging”), care se bazează pe fascicule laser pentru a cartografia mediul înconjurător și pentru a măsura distanța mașinii față de obiectele din jurul acesteia. 

Și Volvo are o înțelegere cu Luminar pentru instalarea unor sisteme de conducere hands-free pe un automobil sport electric ce urmează să fie anunțat. În cursa pentru mașini autonome a intrat și Tesla, care consideră tehnologia Lidar “scumpă și inutilă“. De asemenea, Google (prin startupul Waymo) și General Motors (prin Cruise) au produs deja taxiuri, respectiv camioane care nu au nevoie de șofer, aflate în faza de testare

Există șase niveluri de autonomie a vehiculului, de la 0 la 5, care variază de la mașini manuale sau cu funcții simple (cum ar fi controlul vitezei de croazieră), până la vehicule cu conducere completă, care nu au nevoie de volan sau pedale de frână și accelerație.

Sursa: Reuters

Folosim cookies