Specialiștii MedLife transmit că prevalența tulpinii britanice în probele recoltate a crescut de opt ori, de la o prezență în 12% într-un lot de probe, la un procent de 94%. Aceștia au mai anunțat că ”nu s-a observat o creștere a frecvenței tulpinilor sud-africană și braziliană”.

“Din păcate, previziunile noastre s-au adeverit, practic tulpina britanică (B1.1.7) a substituit tulpinile care circulau pe teritoriul României. (…) În perioada următoare ne așteptăm la creșterea numărului de cazuri, creșterea numărului de pacienți internați la ATI și chiar a numărului de decese”, mai spune MedLife.

”Probele au fost selectate în mod aleatoriu și au fost analizate în perioada 8 – 11 martie. Potrivit raportului, cele mai multe cazuri de infectare cu varianta britanică a coronavirusului provin din București – 37 pacienți, Timișoara – 17 pacienți, Cluj – 7 pacienți, Brașov – 6 pacienți, Sibiu – 4 pacienți, Prahova – 3 pacienți, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Ilfov – câte 2 pacienți/județ și Arad, Constanța, Galați, Iași, Sălaj și Teleorman – 1 pacient/județ”, a transmis laboratorul într-un comunicat de presă.

De la începutul demersului de secvențiere și până acum, din 700 de probe ale persoanelor infectate cu COVID, MedLife a identificat 239 de cazuri cu tulpina britanică și două cu cea sud-africană. 

La începutul acestei săptămâni, Institutul Național de Sănătate Publică a transmis că varianta britanică a virusului circulă în 62% din județele țării și ”există posibilitatea mare de a cuprinde întreg teritoriul, în viitorul apropiat”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday