Medicii germani anunță că Aleksei Navalnîi a ieșit din coma indusă medical după otrăvirea cu neurotoxina Novichok. Precizează că starea de sănătate s-a îmbunătățit și că răspunde la stimuli verbali.

Pacientul a fost scos din coma indusă medical și va fi deconectat treptat de la aparatele de respirație artificială“, au precizat aceștia. „Răspunde la stimuli verbali, însă este prea devreme pentru a evalua potențiale efectele pe termen lung ale otrăvirii sale severe”, au adăugat doctorii.

„Medicii curanți rămân în strâns contact cu soția domnului Navalny. După consultarea cu soția pacientului, spitalul a fost asigurat că decizia de a face publice detaliile stării pacientului sunt în conformitate cu dorințele sale”.

Pe 19 august, opozantul se întorcea la Moscova cu avionul, când i s-a făcut rău. Purtătoarea sa de cuvânt anunța atunci că „cineva i-a pus otravă în ceai”. Trei zile mai târziu, Navalnîi a fost transferat la un spital din Berlin, unde este în continuare internat.

Pe 2 septembrie, guvernul german anunța că opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu Novichok, iar cancelarul Angela Merkel declara că Rusia trebuie să răspundă „întrebărilor dificile” legate de atacul împotriva criticului președintelui Putin.

Alexei Navalnîi este un critic constant al lui Vladimir Putin și un luptător împotriva corupției regimului acestuia. În iunie el a descris referendumul de schimbare a constituției ca fiind o lovitură de stat și a calificat partidul prezidențial Rusia Unită ca fiind unul de escroci și hoți.

Novichok este numele dat unei serii de neurotoxine de a patra generație, produse în Uniunea Sovietică și Rusia între anii 1971 și 1993, ca arme chimice, conform Wikipedia. Cercetătorii sovietici care le-au creat susțin că ele sunt cei mai letali agenți toxici produși vreodată, unele versiuni fiind de cinci până la opt ori mai puternice decât VX.

Surse: Euronews, BBC.

Folosim cookies