Decizia provoacă destul de ample controverse în lumea științifică. Pe de o parte persoanele înaintate în vârstă au un risc mai mare de deces indiferent că au fost sau nu infectate, pe de altă parte, în unele cazuri coronavirusul provoacă un colaps la nivelul aparatului respirator, iar pacientul are probleme de respirație încă mult timp după ce virusul dispare.

În urma unei ample dezbateri între decidenții politici și oamenii de știință cu privire la modul de înregistrare a datelor, săptămânal va fi publicată o a doua statistică ce va lua în calcul și decesele care au loc în termen de 60 de zile de la un test pozitiv. Decesele care apar după cele 60 de zile vor fi adăugate și la bilanțul total al epidemiei, dacă virusul apare pe certificatul de deces.

„Modul în care am contorizat decesele la persoanele cu COVID-19 în Anglia a fost ales inițial pentru a evita subestimarea acestora în primele etape ale pandemiei”, a spus profesorul John Newton, director în cadrul Institutului de Sănătate Publică. 

Oricum, în urma revizuirii metodologiei bilanțul oficial al deceselor din Anglia a coborât la 41.329. 

Sursă: Financial Times

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday