Mai mulți miniștri ai Guvernului britanic și-au anunțat demisia joi dimineață, după ce cu o seară înainte Theresa May a declarat că s-a ajuns la un acord privind ieșirea țării din UE.

Dominic Raab a demisionat din funcția de ministru pentru Brexit, acesta afirmând că “nu se poate susține cu bună știință” proiectul de acord dintre Marea Britanie și UE, conform BBC. În scrisoarea sa de demisie, Raab a declarat că nu poate să sprijine acordul, deoarece regimul de reglementare propus pentru Irlanda de Nord “prezintă o amenințare foarte reală pentru integritatea Regatului Unit”.

Conform presei britanice, Raab era considerat unul dintre cei mai puternici susținători și negociatori ai Brexit.

 

Un alt membru al Cabinetului May care și-a dat demisia este Secretarul de stat pentru Irlanda de Nord. Shailesh Vara a scris în scrisoarea de demisie că “Suntem o naţiune mândră şi aceasta este o zi tristă în care suntem reduşi la a respecta regulile făcute de alte ţări care au arătat că nu le pasă de interesele noastre.”

Și ministrul Muncii și Pensiilor și-a anunțat demisia, la o oră de la anunțul lui Raab. “Acordul pe care l-ați pus în fața guvernului ieri nu onorează rezultatul referendumului”, a scris Esther McVey într-o scrisoare către Theresa May, transmite Reuters.

Al patrulea membru al cabinetului care și-a dat demisia este Suella Braverman, ministru adjunct pentru Brexit. “Acum mă găsesc în imposibilitatea să sprijin sincer acordul convenit ieri de cabinet”, a spus ea într-o scrisoare postată pe Twitter.

Braverman a afirmat că soluția la care s-a ajuns pentru Irlanda de Nord nu este ceea ce a votat poporul britanic: “Aceasta împiedică o ieșire neechivocă a unei uniuni vamale cu UE”, a spus ea.

De asemenea, la câteva ore după cele patru demisii și deputata conservatoare Anne-Marie Trevelyan a anunțat că demisionează din funcția de asistentă de la Ministerul Educaţiei, spunând că este îngrijorată față de acordul Guvernului privind Brexit, scrie Reuters.

Deciziile vin după ce Cabinetul May a acceptat acordul de aseară, în urma unei întâlniri de cinci ore. În cadrul ședinței, nu mai puțin de 11 membri au contestat acordul și au susținut că nu aduce beneficii țării.

În timp ce miniștrii își anunță demisiile, Theresa May susține o declarație în Parlament, în care prezintă concluziile acordului. Imagini live.

“Ieri am stabilit termenii ieșirii din EU. Domnul Juncker a spus că s-au făcut progrese semnificative. Nu este un acord final, ci este un proiect care prevede că vom părăsi UE în mod organizat.

Acest acord setează noi reguli pentru modul în care ne vom desfășura cooperarea cu UE. Stabilește termenii în care Marea Britanie părăsește UE și va seta modul în care vor fi protejate drepturile cetățenilor UE care trăiesc în Regatul Unit. Am căutat o soluție pentru granița Irlandei de Nord. A trebuit să analizăm toate aspectele.

În timp ce unii spun că lipsa unui acord ar fi fost mai bună, eu vreau să spun că am respectat voința oamenilor. Am venit să prezint pașii pe care va trebui să îi facem. UE a făcut o mulțime de concesii în privința noastră. Am extins perioada de implementare a acestui acord. Nu vreau să extindem perioada de tranziție și nu cred că vom avea nevoie, este doar o plasă de siguranță.

Am asigurat accesul afacerilor din Irlanda de Nord pe piața din Marea Britanie. Noi am făcut niște promisiune oamenilor din Irlanda de Nord și anume că nu ne vom reîntoarce la granițele din trecut. Am o responsabilitate ca prim-ministru și încerc să respect promisiunea. Declarația prevede crearea unei zone de liber schimb fără taxe vamale. Nicio economie nu are un astfel de acord cu UE.

Reamintim că Guvernul a aprobat miercuri seara acordul pentru Brexit, după o ședință despre care Theresa May spune că a fost una lungă și detaliată: Este cea mai bună versiune care a putut fi negociată.

Aprobarea Guvernului este necesară în vederea permiterii organizării unui summit excepţional cu liderii europeni, cu scopul de a valida acordul. Acesta urmează să fie ratificat, ulterior, de parlamentele britanic, parlamentele naţionale  ale statelor din  UE şi în Parlamentul European, înainte de ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, la 29 martie 2019.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday