Marea Britanie înregistrează a cincea zi consecutivă cu peste 50 de mii de cazuri de coronavirus. Sindicatele din învățământ fac presiuni asupra guvernului să nu redeschidă școlile primare pe 4 ianuarie, așa cum era programat.

Marea Britanie a înregistrat sâmbătă 57.725 de noi cazuri de COVID-19 și 445 de decese. Vineri autoritățile raportaseră 53.285 de noi infecții și 613 decese.

Uniunea Națională pentru Educație, unul dintre cele mai mari sindicate din învățământ, cere guvernului să nu redeschidă școlile din ciclul primar și să dispună desfășurarea cursurilor online. Totodată, sindicatele le reamintesc profesorilor că nu sunt obligați să accepte să lucreze într-un ”mediu nesigur”. 

Majoritatea școlilor primare ar trebui să reia cursurile față în față pe 4 ianuarie, iar liceele pe 11 ianuarie, pentru elevii care au examene și pe 18 ianuarie pentru restul. 

Guvernul Johnson a fost criticat pentru inconsecvența măsurilor luate în timpul pandemiei, inclusiv pentru întârzierea introducerii carantinei în timpul primului val din martie și renunțarea la examenele școlare, ceea ce a bulversat sistenul de admitere la universități. La începutul acestei săptămâni, ministrul educației Gavin Williamson a spus că majoritatea școlilor primare din Anglia se vor deschide luni,, așa cum era planificat. Câteva zile mai târziu, a anunțat că toate școlile primare din Londra vor rămâne închise în primele săptămâni ale lunii ianuarie.

Sursa: Reuters, Guvernul Marii Britanii

Foto: Unsplash/Andy Falconer

Folosim cookies