Marea Britanie. Guvernul anunță că studenții din UE vor trebui să plătească taxe mai mari, începând cu anul universitar 2021/22.

Astfel, din 2021, studenții din afara Regatului Unit nu vor mai fi eligibili să plătească aceeași taxă aplicabilă studenților britanici (puțin peste 9000 de lire sterline pe an), ci vor plăti la fel ca toți ceilalți studenți străini, taxe de două sau de trei ori mai mari, în funcție de universitate. Oficialii au precizat că nu vor fi afectați studenții care încep cursurile în această toamnă.

Nick Hillman, director al Institutului pentru Politici Educaționale a spus că anunțul va fi primit ca o veste proastă pentru universități: “Taxele mai mari și oprirea accesului la creditul guvernamental pentru plata acestuia poate duce la o scădere cu 60% a numărului studenților care vin din țările membre UE să studieze în UK. Dacă se va întâmpla asta, universitățile noastre vor fi mai puțin deschise la diversificare și la influențe culturale”

În privința studenților din țările membre UE care au început studiile în Marea Britanie în anii anteriori, guvernul a dat în trecut numeroase asigurări că aceștia vor beneficia de aceleași taxe și acces la credit guvernamental pentru plata acestora și după ieșirea Marii Britanii din Uniune, până la finalizarea studiilor.

Surse: GOV.UK, Timeshighereducation

Folosim cookies