Marea Britanie. Guvernul anunță că a atins obiectivul de vaccinare cu prima doză a tuturor persoanelor de peste 50 de ani și a celor din grupele de risc ridicat. Vrea să vaccineze cu prima doză toată populația adultă, până la finalul lui iulie.

Ținta era de a vaccina cu prima doză, până pe 15 aprilie, toți adulții de peste 50 de ani, toți bătrânii din centrele de îngrijire, medicii și angajații din Sănătate “aflați în prima linie”. Astfel, în Regatul Unit, mai mult de 32 de milioane de persoane au primit prima doză, iar sâmbătă a fost înregistrat un număr record de 475.230 de mii de doze de rapel administrate, astfel încât mai mult de 7,6 milioane de cetățeni sunt imunizați complet.

Următorul pas în cadrul campaniei este să fie vaccinați toți adulții de peste 45 de ani. Totuși, nu se știe exact în ce măsură vor putea vaccinurile Pfizer și Moderna să umple deficitul cauzat de problemele legate de livrarea dozelor AstraZeneca din ultima lună.

Sir Simon Stevens, director executiv al Serviciului de Sănătate din Anglia, a declarat că programul de vaccinare a fost fără niciun dubiu, cel mai de succes din istoria noastră, adăugând că este unul dintre biletele noastre pentru a ieși din această pandemie și oferă o adevărată speranță pentru viitor.” 

Sursă alternativă: BBC, Reuters, Sky 

Folosim cookies