Studiul a fost făcut de Departamentul de Sănătate și Imperial College of London, prin teste de imunitate pe care cei 100 de mii de englezi și le-au făcut singuri acasă, între 20 iunie și 13 iulie. Este singurul studiu de această amploare din lume și va fi repetat la toamnă, pe 200 de mii de persoane.

Rezultatele studiului arată că:

  • Printre cei mai susceptibili de a fi fost deja infectați sunt lucrătorii din asistență socială (care oferă îngrijire la domiciliu) – 16%, precum și personalul medical – 12%.
  • 17% dintre persoanele de culoare și 12% din persoanele din grupurile asiatice au fost infectate.
  • Persoanele care trăiesc în cartierele și zonele defavorizate au mai frecvent anticorpi (7%) decât cei din zonele mai bogate (5%).
  • Una din trei persoane infectate nu a prezentat simptome ale bolii, dar dintre cei care au dezvoltat o formă severă procentul celor care au făcut anticorpi este de două ori mai mare decât la asimptomatici.
  • Persoanele care trăiesc cu mai mult de 7 persoane în casă au șanse duble să fi fost infectate decât cele care trăiesc singure sau în familii de două persoane (13% față de 5%).
  • Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani au avut cele mai mari rate de infectare (8%) de aproape trei ori mai mare decât cei cu vârsta cuprinsă între 65 și 74 de ani ( 3%).
  • 96% dintre persoanele testate pozitiv printr-un test RT-PCR, cu rată mai mică de eroare, au dezvoltat anticorpi.

Rezultatele arată că pandemia a avut o evoluție diferită în funcție de zone și de grupuri de populație. În timp ce în Londra 13% dintre cei testați ar fi dezvoltat anticorpi, în sud-vestul Angliei, mai puțin de 3% din locuitori au ieșit pozitiv la acest test. Guvernul precizează însă că eventuala infectare cu coronavirus nu garantează dezvoltarea de anticorpi de durată. 

De asemenea, grupurile etnice minoritare (asiatici, persoane de culoare) au o probabilitate de două până la trei ori mai mare de a fi contractat deja coronavirusul, în comparaţie cu persoanele caucaziene. Guvernul spune că nu există dovezi ferme că anticorpii oferă imunitate.

”Testarea pe scară largă a anticorpilor este crucială pentru a ne ajuta să înțelegem modul în care virusul s-a răspândit în toată țara și dacă există grupuri specifice care sunt mai vulnerabile”, a declarat ministrul Sănătății, Edward Argar. 

Cercetătorii au avertizat, de asemenea, că, deși testele de anticorpi au fost utile pentru derularea unui astfel de studiu la scară largă, acestea nu dau o garanție a imunității viitoare.

„Există încă multe necunoscute cu acest nou virus, inclusiv măsura în care prezența anticorpilor oferă protecție împotriva viitoarelor infecții”, a spus Graham Cooke, cercetător la Imperial.

Oficial, de la începutul pandemiei, Marea Britanie a înregistrat 313.798 de persoane pozitive pentru COVID-19, dintre care 270.971 au fost în Anglia, un număr de 12 ori mai mic decât indică acest ultim studiu.

Surse alternative: Imperial College, Reuters, Bloomberg

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday