Grupurile civice Geeks for Democracy, #Rezistența, Declic, Corupția Ucide și Funky Citizens solicită CNA să discute în ședința de joi sesizările referitoare la emisiunile România TV din data de 12 mai, după ce televiziunea a transmis un fake news referitor la protestul „Vrem Europa, nu Dictatură”, potrivit căruia oamenii care manifestau s-au prezentat la protest cu furci, bâte și topoare.

„Grupurile civice Geeks for Democracy, #REZISTENȚADeclic, Corupția Ucide și Funky Citizens aduc în atenția mass media tergiversarea nefondată de către Consiliul Național al Audiovizualului a analizării sesizărilor referitoare la emisiunile România TV din data de 12 mai și solicită în mod public discutarea acestora în ședința consiliului de mâine, 14 iunie.
A trecut o lună de când CNA a înregistrat 25 de sesizări împotriva modului deformat (difuzarea, pe tot parcursul zilei, a textului ”protest cu furci și topoare”) prin care postul de televiziune RomaniaTV a prezentat mitingul pașnic Vrem Europa, nu Dictatură,din 12 mai, în Piața Victoriei.

În tot acest timp Grupul de lucru Combatere FakeNews Televiziuni a întreprins demersuri de sensibilizare a membrilor CNA în sensul analizării cu celeritate a dezinformărilor și denigrării participanților la protest, difuzate de RomaniaTV. Conform art 13 din OUG 2/2001 sesizările adresate CNA sunt asimilate contravențiilor și, dacă nu au fost analizate timp de șase luni, se prescriu de către instanțe. Pentru a preîntâmpina o astfel de practică, am întreprins mai multe acțiuni:

  • 15 mai: protest pamflet, cu jucării și pancarte reprezentând furci și topoare organizat în fața sediului CNA. Președinta CNA, dna Laura Georgescu, a acceptat dialogul cu o delegație a protestatarilor, promițând că știrile Romania TV despre protest vor fi monitorizate și analizate cu celeritate. https://www.facebook.com/RezistentaLIVE/videos/458429234602634/
  • 22 Mai: participare la ședința publică a CNA unde am subliniat importanța faptului ca sesizările referitoare la dezinformările și denigrările RomaniaTV din 12 mai să nu intre sub incidența prescrierilor și ni s-a promis posibilitatea susținerea punctului de vedere la o ședință viitoare deodată cu reprezentantul RomâniaTV. (https://www.facebook.com/RezistentaLIVE/videos/460849044360653/)
  • 7 Iunie: CNA a introdus pe ordinea de zi punctul referitor la RomaniaTV, ”Emisiuni difuzate pe data de 12.05.2018 – 25 de reclamații”. Am participat din nou la ședință, reprezentantul RomaniaTV a fost prezent în sală, dar dezbaterea și analiza sesizărilor a fost din nou amânată.
  • 12 iunie: am fost prezenți din nou la ședința CNA unde, aproape de sfârșitul zilei, unul dintre membrii consiliului a părăsit sala, ședința rămânând fără cvorum pentru punctele neacoperite din ordinea de zi. În consecință, discutarea sesizărilor noastre a fost din nou amânată pentru 14 iunie.
    Atragem atenția că munca membrilor titulari ai CNA este ineficientă. Instituția are la dispoziție tehnicieni pe monitorizare, juriști și alți specialiști care își fac treaba bine, însă efectul muncii lor este anulat de atitudinea celor care votează în consiliu.

Solicităm public soluționarea în ședința Consiliului Național al Audiovizualului de mâine, 14 iunie, a reclamațiilor la adresa emisiei România TV din 12 mai. Considerăm necesar ca această soluționare să ia în calcul că amenzile anterioare aplicate nu au dus la o ameliorare a conduitei acestui post de televiziune.

În baza analizei ședințelor la care am participat, a modului de lucru și al legislației și regulamentelor de funcționare vom reveni cu comunicarea publică a unui set de măsuri pe care le considerăm necesare pentru îmbunătățirea activității CNA.”, arată comunicatul de presă transmis de grupurile civice.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday