Ludovic Orban: Putem folosi cam 500 din locurile de la ATI, trebuie să rămână paturi și pentru cazurile intermediare. Avem cinci TIR-uri de secții mobile ATI, vom mai cumpăra unul.

Premierul Ludovic Orban a declarat pentru Digi24 că autoritățile sunt pregătite să ia măsuri măsuri restrictive, locale, zonale, dacă va crește numărul celor infectați peste 1200.

Principalele declarații:

  • Am solicitat baza de date, ca să știm datele privitoare la pacienții bolnavi de COVID-19, dacă sunt în spital, la domiciliu sau în altă locație pe care și-o doresc. Să existe practic supraveghere medicală și controale.
  • Clar, de acum se aplică legea (Legea carantinei și izolării n.r.) ! Cei cu simptome vor fi internați 48 de ore până la diagnosticare.
  • Acum putem întări DSP-urile, au funcții importante, ne putem folosi de detașare. Am crescut organigramele cam cu 1000 de oameni.
  • Dacă se demonstrează că o persoană infectată, conștientă de boală, iese din izolare, asta e infracțiune.
  • Foarte mulți care au vrut să se externeze până la urmă nu s-au externat. Am și avut foarte multe cazuri care trebuie povestite, nu înțeleg de ce oamenii nu povestesc. Soț, soție au ieșit la cerere, au mers acasă, și-au infectat copiii și părinții iar părinții au ajuns la ATI. Mama unuia dintre ei e ventilată.
  • Trebuie să existe o corespondență între nr de locuri ATI și persoanele care au nevoie de acele locuri. Avem locuri, 840.
  • Detașarea nu s-a putut face fără acordul celui detașat. Cadrele medicale vor fi solicitate să facă voluntariat sau să fie detașate. Am pregătit și soluții, avem TIR-urile, sunt cinci TIR-uri, secții mobile de ATI, cu 12 paturi fiecare. Vom mai cumpăra unul.
  • Limitarea pe care o vom avea va fi cea a cadrelor militare. Nu-mi doresc să ajungem acolo.
  • De regulă putem folosi maxim 500 de persoane care pot fi tratate în spitalele COVID. Nu se pot folosi toate paturile disponibile, trebuie să rămână locuri și pentru fazele intermediare.
  • Trebuie să fim pregătiți pentru orice, avem măsuri pentru orice. Obiectivul e să limităm răspândirea infecției.
  • Am făcut câteva analize privind câte cazuri putem duce. Putem duce un număr de cazuri, nu-mi place să dau cifre. Nu mă hazardez să fac previziuni.
  • Dacă va crește numărul peste 1200 de persoane infectate deja ne apropiem de un prag de risc, putem ajunge să fim obligați să luăm măsuri restrictive, locale, zonale.
  • România a avut un plan de relaxare foarte bine gândit, stabilit științific, păcat că nu l-am putut duce la capăt.
  • Părerea mea este că oamenii trebuie să vadă cazuri concrete, să înțeleagă că virusul e periculos, că ucide.

Folosim cookies