Premierul Orban i-a convocat pe Raed Arafat, ministrul Sănătății și ministrul de Interne la o ședință la Guvern, la ora 16. Nu se cunoaște tema discuției. La ora 19:00 președintele Iohannis face declarații. INSP a anunțat că Bucureștiul a ajuns la o rată de incidență de 3,11 cazuri de coronavirus la mia de locuitori.

Pe site-ul oficial al Guvernului a fost anunțată ședința, însă fără detalii suplimentare. Administrația Prezidențială anunțase cu scurt timp înainte că președintele Iohannis va susține o conferință de presă.

Amintim că Institutul de Sănătate Publică a anunțat marți că incidența cumulată a cazurilor de coronavirus din ultimele 14 zile în București a depășit 3,11 la mia de locuitori. Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență s-a întrunit pentru a decide ce măsuri restrictive va adopta. Totuși, rata de incidență anunțată de INSP diferă față de cea din bilanțul oficial de marți, transmis de Grupul de Comunicare Strategică, în care Bucureștiul apărea cu o rată de 2,69.

Prefectul Bucureștiului avertiza acum o săptămână că daca rata de incidență ajunge la 3, „se vor lua masuri extreme, se va ajunge la starea de urgență”.

Cazurile noi de infectare cu coronavirus au crescut accelerat în țară. Săptămâna trecută a fost cea mai neagră săptămână de la începutul epidemiei în România – 19.383 de cazuri în ultimele șapte zile. Aproape tot atâtea au fost depistate în primele 100 de zile ale epidemiei. La nivel european, România, Belgia și UK au o creștere rapidă în ultimele două săptămâni, în vreme ce Spania, Franța și Germania par să obțină o stabilizare a epidemiei.

Folosim cookies