Los Angeles. Amazon deschide un supermarket cu “coșuri de cumpărături inteligente”, pentru a evita cozile. Coșurile scanează singure cumpărăturile, iar banii sunt retrași de pe cardul clientului când părăsește magazinul.

Primii clienți vor putea intra în market doar în baza unei invitații, urmând ca largul acces pentru clienți să fie permis în săptămânile următoare.

Magazinul pune în realitate un nou concept al Amazon, care vrea astfel să își consolideze și prezența pe piața magazinelor fizice. Sub tutela „Amazon Fresh – magazin alimentar”, compania vrea să mai deschidă încă șase astfel de supermarketuri, în sudul Californiei și zona orașului Chicago.

Astfel, după ce și-au umplut până la două pungi de cumpărături, clienții trebuie să părăsească magazinul printr-un traseu special, încât să le fie emis bonul de cumpărături. Aceștia evită astfel cozile la casele de marcat.

De asemenea, în incinta complexului există puncte de ridicare a comenzilor online, dar și de informații, pe care clienții le vor primi de la Alexa, robotul asistent al Amazon.

Mișcarea companiei, în contextul în care șeful Amazon a devenit miercuri prima persoană a cărei avere a depășit pragul de 200 de miliarde de dolari.

Sursă alternativă: Reuters

Folosim cookies