Londra. Un bărbat înarmat cu un pistol cu electroşocuri a fost reţinut la intrarea în Palatul Buckingham. Poliția a declarat că incidentul nu este unul terorist.

Autoritățile nu au precizat dacă regina se afla la palat la acel moment, potrivit Reuters.

,,Poliția a fost chemată duminică, 23 septembrie, la ora 12.47, după ce un bărbat a fost reținut de personalul de securitate la intrarea pentru vizitatori în Palatul Buckingham. Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost arestat, fiind suspectat că are în posesia sa un pistol cu electroşocuri. El rămâne în acest moment în custodie la o secţie de poliţie din Londra”, au declarat reprezentanții instituției.

Poliția nu a oferit detalii suplimentare, dar a subliniat că incidentul nu este catalogat ca fiind unul terorist.

Folosim cookies