Fadi Akiki, reprezentantul guvernului în Tribunalul Militar, anunță că au fost interogate 18 vameși, oficiali ai portului și responsabili de lucrările de întreținere la depozitului care a explodat, conform Reuters.

Akiki anunță că în urma audierilor, 16 persoane au fost reținute, și că cercetările continuă.

Marți, o explozie foarte puternică s-a produs la un depozit din zona portuară a orașului Beirut. La câteva ore după incident, președintele a acuzat că acolo erau depozitate necorespunzător 2.750 de tone de nitrat de amoniu.

Explozia a distrus cel mai mare siloz de grâu al statului, iar rezervele rămase mai ajung doar pentru o lună, existând posibilitatea unei crize alimentare. Sute de mii de persoane, care locuiau pe o rază de 10 kilometri, au rămas fără locuințe.

Sursă alternativă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday