Unde și cum am ajuns la 30 de ani după Revoluție?

Autor: George Damian

Republica Socialistă România era un regim democratic conform constituției și legilor în vigoare. Exista un parlament ales în urma unui vot secret, guvern și președinte, legea fundamentală vorbea de libertatea de exprimare. Existau câteva prevederi legale precum averea obștească și faptul că singurul partid politic acceptat era cel comunist – însă în mare existau majoritatea trăsăturilor a ceea ce s-ar numi un regim democratic.

Ba chiar legislația internă ar fi permis o mulțime de schimbări (așa cum a încercat la un moment dat să facă Paul Goma), doar că a existat un ”ceva” care a menținut la putere o gașcă intitulată Partidul Comunist Român. În realitate regimul de dinainte de 1989 nu a avut nici o legătură cu democrația, a fost un regim totalitar în care statul se putea amesteca legal în orice chestiune publică sau privată. Un regim totalitar cu o coloratură teoretică marxistă care a scos în afara legii proprietatea privată și a transformat alegerile într-o mascaradă în care nu mai credea nimeni câtă vreme singurul partid era cel al comuniștilor aflați (aparent) veșnic la putere.

Și totuși, la 30 de ani de la cea mai violentă răsturnare a unui regim comunist (1.116 morți și 4.089 răniți) cum este posibil ca primul ministru al României să fie Viorica Dăncilă?

Un cuvânt sperie pe mulți în Europa de azi: iliberalismul, democrația iliberală – în opoziție cu democrația liberală. Sisteme politice în care deși există toate formele exterioare ale unui sistem democratic (alegeri, instituții democratice precum parlamentul, guvernul etc.) totuși aceste instituții nu funcționează așa cum ar trebui. Suntem avertizați că pericolul iliberalismului planează și asupra României, după ce în Ungaria premierul Viktor Orban și-a asumat deschis această doctrină, după ce în numele iliberalismului Vladimir Putin s-a apucat să refacă pas cu pas fostele granițe ale Uniunii Sovietice.

Problema în România, atât înainte cât și după 1989, este reprezentată de un fenomen cunoscut de multă vrem drept ”forme fără fond”. Avem toate instituțiile, nici una nu funcționează, avem legile necesare, nu se aplică. România zace dezmembrată, un întreg căruia îi lipsește liantul care să țină toate piesele la un loc. Adezivul ăsta care ne lipsește are două componente: domnia legii și aderența cetățenilor la valorile asumate ale cetății.

Domnia legii a fost tradusă greșit prin ”stat de drept”, expresie care nu spune mare lucru. Domnia legii ar trebui să includă separarea puterilor în stat, ori tendința este de anulare a acestei separări, de concentrare către un singur pol de putere a pârghiilor de control pentru executiv, legislativ și justiție. Iar acest lucru se întâmplă pentru că românii au cam abandonat ideea de România. Formele fără fond mai au puțin și împlinesc 200 de ani la București, o boală cronică la scară istorică ce tinde să se încheie cu decesul pacientului. Între timp românii au ales să plece și există perspectiva ca în câteva decenii actualul sistem politic și economic din România să intre în colaps din cauza depopulării. A existat o perioadă a entuziasmului votului la începutul anilor 90, însă s-a diminuat treptat până ce mersul la vot și implicarea politică au început să fie văzute ca fapte de rușine.

România nu este încă o democrație iliberală, încearcă să își păstreze un specific național al formelor fără fond, al guvernărilor stupide și al alegerilor fără miză reală. România pare căzută într-o stupoare fără sens și fără ieșire – ceea ce este un teren fertil pentru o preluare în forță de către un pol de autortarism (fenomen evitat la limită în ultimii ani). În Ungaria Viktor Orban a făcut parte din valul de tineri politicieni care au scuturat regimul comunist – acum se află în fruntea unui sistem autoritar care acumulează din ce în ce mai multe tensiuni interne pe toate palierele. În Republica Moldova Iurie Roșca a reclamat în 1989 drepturile istorice ale Basarabiei, după 30 de ani susține teoriile moscovite ale unei Eurasii care se aseamănă cu Imperiul Țarist și Imperiul Sovietic. Asta este tot ce s-a putut în acest spațiu în ultimii 30 de ani?

Pe de o parte schimbările din 1989 nu sunt pe deplin lămurite, istoricii încă mau au de pus cap la cap documente și mărturii, deocamdată suntem în faza unui reportaj jurnalistic extins în care își pot face loc cele mai ciudate idei. Nici justiția nu a stabilit foarte clar ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Există inclusiv teoria că de fapt nu a fost vorba de o modificare sistemică majoră, doar de o schimbare de gardă, de o împrospătare a sângelui nomenclaturiștilor de la putere. Schimbările majore s-au produs abia după anul 2000, cu aderarea la NATO și UE. Avem încă nevoie de o privire de ansamblu asupra schimbărilor din întreaga vecinătate a României care să fie înțeleasă de cât mai mulți oameni.

Mecanismele care au dus la actuala situație internă a României vor fi explorate în cadrul conferinței ”Thirty Years After – Post Communism, Democracy and Illiberalism in Central and Eastern Europe” organizată de Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti între 9-11 octombrie.