Klaus Iohannis a sesizat CCR pe legea privind educația sexuală în școli, modificată recent de Parlament. Reclamă că a fost amendat substanțial fondul reglementării și cere declararea legii neconstituțională în ansamblu.

Sesizarea vine după ce pe 3 iunie Parlamentul a modificat legea care prevedea cursuri de educație sexuală obligatorie în școli, intrată în vigoare acum două luni. În noua variantă, orele nu mai sunt obligatorii, iar copiii pot participa doar cu acordul părinților.

Președintele arată că în calitate de Cameră decizională, Camera Deputaților a adoptat legea supusă controlului de constituționalitate în ședința din data de 3 iunie 2020, amendând substanțial fondul reglementării. Astfel, față de forma adoptată de Senat, Camera Deputaților a adoptat un număr semnificativ mai mare de modificări, respectiv a intervenit legislativ asupra a 63 de texte, astfel cum rezultă și din raportul comun al Comisiei pentru muncă și protecție socială și al Comisiei juridice, de disciplină și imunități ale Camerei Deputaților.

În sesizare Klaus Iohannis detaliază mai multe dintre prevederi, evidențiind și faptul că Parlamentul nu a definit în forma finală sintagma „educație sanitară”: „În al doilea rând, analizând dispozițiile pct. 10 al art. I din legea criticată, considerăm că articolul nu definește noțiunea de „educație sanitară”, nerezultând ce reprezintă aceasta, or, potrivit prevederilor art. 25 din Legea nr. 24/2000 pentru elaborarea actelor normative, „în cadrul soluțiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurație explicită a conceptelor și noțiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înțeles decât cel comun (…)”. De asemenea, apreciem că, în mod corespunzător, situația și considerentele de mai sus se mențin și cu privire la reglementarea principiului „primordialității măsurilor nepunitive bazate pe mediere și dialog și al participării copiilor și părinților în acțiunile și campaniile derulate în acest sens”, principiu nou introdus la art. I pct. 12 de legea criticată, însă nedefinit”.

Totodată, acesta reclamă că din lege nu reiese cu claritate dacă programa școlară este modificată în sensul introducerii acestei discipline pe tot parcursul anului școlar sau, dimpotrivă, este eliminată acea garanție, instituită inițial, prin care legiuitorul a urmărit ca programele de educație pentru viață să fie efectiv puse în practică cel puțin o dată pe semestru, în beneficiul elevilor”: „Apreciem că această intervenție legislativă, în realitate, are un efect contrar scopului avut în vedere de legiuitor, cel al asigurării interesului superior al copilului prin participarea acestuia la programe educaționale”.

Sesizarea completă depusă de președinte poate fi consultată aici.

Folosim cookies